Aniversare 2 ani: Curs de cusut cămăși tradiționale la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani
În luna Răpciune a anului 2024 se împlinesc doi ani de când la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură, aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, se organizează cursul de cusut cămăși tradiționale.
Acest curs are rolul de a (re)aminti însemnătatea cămășii care a fost dintotdeauna cea mai importantă piesă a portului tradițional. Bătrânele și femeile din trecut lucrau la lumina lămpii de gaz și a lumânării de seu de oaie. Femeia împungea acul în cânepa lucrată cu trudă, în bătaia vântului și lumina soarelui, dând naștere cămășilor tradiționale, păstrate și purtate până în zilele noastre. Cămașa prindea cu adevărat viață, iar viață erau ornamentele care o îmbogățeau prin cromatică și veneau să adauge acel plus de suflu, transmițând mesaje codificate, un cod pe care îl cunoșteau.
Astfel, se puteau recunoaște cămășile care erau purtate de fetele nemăritate (având culori deschise, culori vii, dominând roșul, galbenul), femeile mature, bătrânele sau văduvele care purtau culori mai închise (verde închis, maro, negru), „este un fapt cert și concludent stabilit că, în structura costumului popular românesc, cămașa este piesa de bază a portului femeiesc, cea mai bine chibzuită și echilibrată prin linie, croi și dispunere a ornamentelor.”
Toate aceste structuri și ornamente s-au transmis din generație în generație, păstrându-și utilitatea și frumusețea și, de aceea, femeia nu a simțit nevoia să intervină major.
Persoanele pasionate de cultură și piesele de port, dacă doresc mai multe detalii despre curs, despre tipul cămășii reprezentativ zonei Botoșaniului, despre modele și culori, sau doresc să cunoască membrele din cadrul acestui grup, sunt așteptate luni, 30 septembrie 2024, ora 16:30, la Cafeneaua Artelor din Botoșani.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.