Peste 200 de oameni de afaceri prezenţi la dezbaterea organizată de senatorul Gheorghe Marcu - VIDEO/FOTO

Peste 200 de oameni de afaceri prezenţi la dezbaterea organizată de senatorul Gheorghe Marcu - VIDEO/FOTO

La invitaţia senatorului Gheorghe Marcu, care este şi preşedinte al Departamentului Relaţia cu patronatele şi piaţa de capital al PSD, peste 200 de oameni de afaceri din judeţul Botoşani au participat la o dezbatere pe tema „Rolul patronatelor în dezvoltarea economică durabilă a judeţului Botoşani”.

Evenimentul, al cărui invitat special a fost senatorul PSD Dan Şova, a avut loc vineri, 27 ianuarie, la Casa Lux Botoşani. Dezbaterea a fost una interactivă, în care senatorul Gheorghe Marcu s-a bazat pe expresia „Mai multă economie, mai puţină birocraţie” şi a prezentat mai multe probleme dar şi soluţii ale economiei locale.

„Am făcut această invitaţie datorită faptului că eu activez în cadrul Comisiei de buget, finanţe bănci, activitate bancară şi piaţă de capital şi în acelaşi timp, sunt coordonatorul Departamentului pentru Relaţia cu Patronatul şi Piaţa de Capital la nivel naţional. Am invitat astăzi aici, agenţi economici cu capital privat deoarece, în opinia mea, cei mai importanţi sunt cei care alimentează bugetele publice. Fiecare agent economnic dintre dumneavoastră aveţi salariaţi şi vă puneţi fireasca întrebare: cum să angajezi mai mulţi salariaţi dar povara fiscală să nu fie prea mare? Noi venim cu această impozitare diferenţiată. Până la 1600 de lei salariu pe lună, mergem pe o cotă de 12% şi ce este peste 1600 de lei cu 16%”, a precizat senatorul Gheorghe Marcu.

 

Vezi aici principalele teme dezbătute și prezentate de senatorul Gheorghe Marcu

Candidatul USL la primăria municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc, a ţinut şi el să sublinieze mai multe probleme existente în judeţ, printre care: lipsa infrastructurii, nivelul redus de calificare al forţei de muncă, lipsa unei strategii de dezvoltare dar şi câteva soluţii pentru rezolvarea acestora. Acesta a vorbit despre un exemplu de realizare a relaţiei dintre mediul de afaceri şi administraţia publică, prezentând contextul economic actual; Anteprenorul, actor principal al schimbării; Parteneriatul public – privat, un exemplu de colaborare între administraţie şi mediul de afaceri.

Senatorul PSD Dan Şova a luat cuvântul în ultima parte a întâlnirii şi s-a axat pe problemele existente în relaţia dintre mediul de afaceri şi politicieni.

„Noi avem în România o economie bizantină, nu una de tip European şi se bazează pe o relaţie incorectă între mediul de afaceri şi mediul politic. În România s-a creat o pătură de patroni foarte redusă care se bazează pe o relaţie neconvenţională cu mediul politic. Eu cred şi susţin faptul că eliminarea relaţiei bazată pe mită dintre mediul economic şi mediul politic este una dintre cheile de dezvoltare. Statul este cel mai mare contractor, nu numai în România, ci oriunde în lumea asta. Dar faptul că banii statului se duc doar la câteva societăţi este un lucru foarte adevărat şi nu poate determina decât o subdezvoltare a României”, a relatat senatorul Dan Şova.

Întâlnirea s-a încheiat cu discuţii libere între organizatori şi oamenii de afaceri prezenţi, care s-au dovedit a fi foarte utile pentru majoritatea lor. Senatorul Dan Şova nu a ezitat şi a răspuns liber la toate întrebările şi problemele ridicate de oamenii de afaceri, încercând să le explice în detaliu şi să le propună căi de rezolvare.

Vezi aici FOTO eveniment

 

 

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Telefonul înregistrează tot ce vorbim, fără să știm. Metoda simplă prin care poți dezactiva microfonul mobilului

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.