Elevii pot beneficia de credite de la bănci pentru continuarea studiilor

Elevii pot beneficia de credite de la bănci pentru continuarea studiilor

Elevii pot beneficia în condiţiile legii de credite oferite de bănci pentru continuarea studiilor şi de suport financiar şi din sursele extrabugetare ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, prevede un proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei Naţionale.

La nivelul fiecărei unităţi şcolare va funcţiona Comisia pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei în Mediul Şcolar, conform Strategiei cu privire la reducerea fenomenului de violenţă. Componenţa comisiei se va stabili prin decizia directorului unităţii după discutare şi aprobarea în cadrul consiliului de administraţie, notează Agerpres.

Pentru cercetarea şi sancţionarea abaterilor grave de la disciplina şcolară ale elevilor, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar din România se înfiinţează comisia de disciplina pentru elevi care va fi formată din reprezentanţi ai corpului profesoral, ai elevilor şi ai părinţilor din unitatea de învăţământ preuniversitar.

O altă comisie care se va institui în unităţile de învăţământ preuniversitar va fi şi comisia pentru prevenirea şi combaterea discriminării şi promovarea interculturalităţii care are ca scop printre altele combaterea discriminărilor şi prevenirea fenomenului de segregare.

Comisia va fi formată din 3 sau 5 membri, astfel: un părinte, un cadru didactic şi un reprezentant al elevilor, respectiv doi părinţi, două cadre didactice şi un reprezentant al elevilor.

Proiectul mai prevede că beneficiarii primari ai educaţiei au dreptul la tarife reduse cu 75% pentru accesul la muzee, la concerte, la spectacole de teatru, de operă, de film şi la alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţiile publice.

Elevii şi tinerii din sistemul de învăţământ de stat, particular şi confesional autorizat/acreditat, care săvârşesc fapte prin care se încalcă dispoziţiile legale vor fi sancţionaţi în funcţie de gravitatea acestora prin observaţie individuală, mustrare scrisă, retragerea temporară sau definitivă a bursei de merit/ bani de liceu/bursa profesională, eliminarea de la cursuri pe o perioadă de 3-5 zile, mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeaşi şcoală sau din altă unitate de învăţământ preuniversitar, preavizul de exmatriculare, exmatricularea.

Preavizul de exmatriculare se întocmeşte, în scris, de către diriginte şi director, pentru elevii care absentează nejustificat 20 de ore la diferite discipline de studiu sau 15% din totalul orelor de la o singură disciplină cumulate pe un an şcolar.

Exmatricularea constă în eliminarea elevului din unitatea de învăţământ preuniversitar în care acesta a fost înscris, până la sfârşitul anului şcolar.

Exmatricularea poate fi cu drept de reînscriere, în anul următor, în aceeaşi unitate de învăţământ preuniversitar şi în acelaşi an de studiu, exmatriculare fără drept de reînscriere în aceeaşi unitate de învăţământ preuniversitar, exmatriculare din toate unităţile de învăţământ preuniversitar, fără drept de reînscriere, pentru o perioadă de timp.

Părintele sau tutorele legal instituit care nu asigură şcolarizarea elevului, pe perioada învăţământului obligatoriu poate fi sancţionat cu amendă cuprinsă între 100 lei şi 1000 lei ori sau este obligat să presteze muncă în folosul comunităţii. Sursa: romaniatv.net

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.