Din această vară, TVA-ul la pâine va fi redus la 9%

Din această vară, TVA-ul la pâine va fi redus la 9%

Guvernul va aplica o reducere experimentală la 9% a TVA la pâine, de la 1 iulie până la 31 decembrie. Măsura a fost convenită cu Fondul Monetar Internaţional.

Dacă rezultatele vor fi favorabile, taxa pe valoare adăugată ar putea fi diminuată şi la fructe, legume, sau carne, a declarat premierul Victor Ponta. „Ne-am gândit să facem această reducere pe tot lanţul, pentru că n-avem voie să facem doar într-o parte a lanţului, şi să vedem dacă în cele şase luni, teoria noastră, că de fapt vom avea încasări mai mari cu un TVA mai scăzut, sau teoria FMI-ului, că o să avem o nouă gaură la buget, este cea reală. De aceea, eu i-am cerut lui Daniel Constantin (ministrul Agriculturii- n.r.) să facă un parteneriat cu producătorii, să le explice că dacă avem succes trecem de la pâine şi la alte produse", a declarat premierul, în cadrul emisiunii "Income", difuzată în fiecare sâmbătă, la Antena 3.

„Este o măsură curajoasă şi excepţională. Această măsura va revoluţiona problema evaziunii fiscale", a declarat preşedintele ROMPAN, Aurel Popescu, în direct, la Antena 3.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.