Cresc salariile pentru sute de mii de români! Nu poate fi mai mic de 3.000 lei lunar

Cresc salariile pentru sute de mii de români! Nu poate fi mai mic de 3.000 lei lunar

Vești bune pentru sute de mii de români! Salariile în două mari sectoare din România vor crește considerabil. Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat recent o lege în acest sens.

Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat recent legea potrivit căreia salariul de bază minim brut în domeniul agricol nu poate fi mai mic de 3.000 lei lunar. Măsura face parte din pachetul de măsuri economice promovate de Coaliția de guvernare PSD-PNL-UDMR.

Astfel, salariul minim în agricultură și în industria alimentară va crește la 3.000 de lei brut.

Legea promulgată de Klaus Iohannis vizează modificarea şi completarea unor acte normative, stipulează şi acordarea de facilităţi fiscale persoanelor fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor încheiate cu angajatori care desfăşoară activităţi în sectorul agricol şi în industria alimentară.

“Prin derogare de la prevederile art. 164 (…) din Codul muncii, până la sfârşitul anului 2022, pentru domeniul agricol, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de minimum 3.000 lei lunar, fără a include indemnizațiile, sporurile şi alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând în medie 17,928 lei/oră.

În perioada 1 ianuarie 2023 – 31 decembrie 2028, pentru domeniul agricol, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de minimum 3.000 lei lunar, fără a include indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună”, se arată în actul normativ.

Cei aproape 300.000 de români care lucrează în acest domeniu vor fi scutiţi şi de plata unor taxe precum impozitul pe venit din salariu sau contribuţia la sănătate.

Perioadele lucrate în agricultură constituie stagiu de cotizare pentru indemnizaţia de şomaj
De asemenea, potrivit legii, perioadele lucrate în sectorul agricol constituie stagiu de cotizare pentru stabilirea dreptului la indemnizaţie de şomaj şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă acordate în conformitate cu legislaţia în vigoare.

“Persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor din domeniile respective pot opta pentru plata cotei de 3,75% datorate la fondul de pensii administrat privat. Opţiunea se depune în scris, la angajator, acesta reţinând contribuţia aferentă potrivit prevederilor legale”, mai prevede actul.

Vești proaste pentru bugetari
Aproximativ 23.000 de români nu și-au primit vineri salariile. Ministerul Finanțelor a da, pe surse, și motivul pentru care banii au mai ajuns în cont. Se pare că ar fi vorba de anumite disfuncționalități care s-au înregistrat vineri și care au dus la întârzieri parțiale la plată.

Ministerul Finanțelor a anunțat, sâmbătă, că dispune de fondurile bugetare necesare pentru plata tuturor drepturilor salariale din sistemul bugetar.

”Din motive obiective, în data de 13 mai 2022, s-au înregistrat disfuncționalități ale sistemelor informatice partajate care asigură transferul sumelor în sistemul bancar, precum și în sistemul de plăți interbancare, înregistrându-se întârzieri parțiale la plată”, a transmis ministerul.

Conform acestuia, 60% din obligațiile de plată au fost realizate la timp, iar restul operațiunilor de transfer se vor realiza luni, 16 mai. În toate cazurile este vorba de termene de plată scadente în zilele de 14 și 15 mai.

”Regretăm neajunsurile create și le dăm asigurări tuturor celor afectați că depunem toate eforturile pentru ca astfel de disfuncționalități tehnice să nu se mai repete”, au spus reprezentanții Ministerului de Finanțe.

Stirea anterioara

Horoscopul săptămânii 16-22 mai, Leii îşi urmează inima, Scorpionii sunt ajutaţi de planete

Stirea Urmatoare

Manu, Laur și Ionuț sunt eroii zilei! Cei trei polițiști care l-au găsit pe Aryan în pădure

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.