Controale lăsate cu activităţi comerciale suspendate de comisarii Gărzii Financiare

Controale lăsate cu activităţi comerciale suspendate de comisarii Gărzii Financiare

Comisarii Gărzii Financiare au suspendat activitatea la patru agenţi economici, în urma unor controale desfăşurate în cursul lunii iulie. La trei agenţi economici, care se ocupau cu comercializarea produselor accizabile, s-a dispus măsura suspendării activităţii, după ce au fost depistaţi că comercializau produse accizabile fără documente sau marcate necorespunzător.  De asemenea, a mai fost aplicată o măsură de suspendare de activitate comerţ cu amănuntul unui agent economic, pentru nedotare cu aparat de marcat fiscal, a declarat Cristi Calimandriuc, comisar şef la Garda Financiară Botoşani, citat de botosaninews.

În luna iulie, comisarii Gărzii financiare au efectuat 108 acţiuni de control, fiind dispuse 72 de amenzi contravenţionale, în valoare de 54.200 lei. De asemenea, în perioada amintită au fost confiscate bunuri şi sume în valoare de 1.840 lei.

Acţiunile de control au vizat achiziţiile intracomunitare, comerţ cu amănuntul şi construcţii. S-au constatat mai multe abateri, respectiv comercializarea mărfurilor cu amănuntul fără îndeplinirea condiţiilor legale referitor la modul de autorizare şi provenienţa mărfurilor, încălcarea disciplinei financiar-contabile“, a precizat Calimandriuc.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

ISU Botoșani: Respectarea regulilor de prevenire a incendiilor

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.