Avertisment! Vine dezastrul pentru pensionari. Cine sunt cei care nu-și vor mai putea încasa pensiile

Avertisment! Vine dezastrul pentru pensionari. Cine sunt cei care nu-și vor mai putea încasa pensiile

Sistemul public de pensii din România va întâmpina o primă mare problemă în perioada 2027-2031, când încep să se pensioneze decrețeii, din cauza scăderii populației, provocată de sportul negativ și de migrație, potrivit unui studiu.

Datele actuale privind evoluția numărului de locuitori și a pensionării arată că România va avea o mare problemă cu sistemul public de pensii în momentul în care se vor pensiona decrețeii, potrivit studiului „Declinul populației, accentuarea îmbătrânirii demografice”, realizat de academicianul Vasile Ghețău.

„Vom avea un șoc de creștere a numărului de pensionari asupra sistemului public de pensii, undeva în 2027-2028 până în 2031”, a evidențiat Adrian Codîrlașu, președintele CFA România, cel care a prezentat studiu. Decrețeii sunt acele persoane născute mai ales în a doua jumătate a anilor 60 și la începutul anilor 70, după intrarea în vigoare a Decretului nr. 770/1966, care a interzis avortul în România. Sursa: stiripesurse.ro

Stirea anterioara

Sinucidere șocantă! Un tânăr model de 24 de ani a fost găsit spânzurat în propria locuință

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.