A fost publicată o nouă procedură pentru stabilirea timbrului de mediu

A fost publicată o nouă procedură pentru stabilirea timbrului de mediu

Fiscul a aprobat, printr-un act normativ publicat recent în Monitorul Oficial, o nouă procedură de stabilire a timbrului de mediu pentru autovehicule. Documentul vine, în principal, ca urmare a schimbării sistemului fiscal şi a introducerii unei noi situaţii în care contribuabilii trebuie să achite această taxă.

Ordinul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) nr. 370/2016 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 72 din 1 februarie şi se aplică de la data publicării. Acesta a înlocuit, practic, regulile aplicabile până acum.

Calcularea timbrului de mediu pentru autovehicule se face, conform actului normativ, de către organul fiscal competent din cadrul ANAF, care este:
   
·    organul fiscal la care persoana este înregistrată ca plătitor de impozite şi taxe, în cazul persoanelor juridice şi al persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii liberale;
·    organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi are persoana domiciliul fiscal, în cazul persoanelor fizice.

Concret, organul fiscal competent stabileşte timbrul de mediu în următoarele situaţii reglementate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013:

·    ca urmare a solicitării primului proprietar român al autovehiculului, care vrea să înscrie în evidenţele autorităţii competente dobândirea dreptului de proprietate;  
·    ca urmare a reintroducerii în parcul auto naţional a unui autovehicul, în cazul în care la momentul scoaterii sale din parc proprietarului i s-a restituit valoarea reziduală a timbrului;
·    cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat, dacă pentru acest autovehicul n-a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule (în vigoare în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008), taxa pe poluare pentru autovehicule (în vigoare în perioada 1 iulie 2008 - 12 ianuarie 2012) sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (în vigoare în perioada 13 ianuarie 2012 - 14 martie 2013);  
·    cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat, dacă pentru acest autovehicul s-a dispus de către instanţe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, a taxei pe poluare pentru autovehicule sau a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Mai multe pe avocatnet.ro.

Stirea anterioara

Aer ca în Alpi într-o nouă stațiune turistică din România

Stirea Urmatoare

Sancțiune de 2.000 de lei și material lemnos confiscat

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.