Sute de credincioşi au participat, sâmbătă, la pelerinajul de Florii din Dorohoi - FOTO

Sute de credincioşi au participat, sâmbătă, la pelerinajul de Florii din Dorohoi - FOTO

Sute de credincioşi şi 21 de preoţi au participat sâmbătă, 27 aprilie 2013 (Sâmbăta lui Lazăr), în Dorohoi, la tradiţionalul pelerinaj de Florii, care s-a desfaşurat la ora 13:30, în Biserica „Sf. Parascheva” („Sf. Vineri”) din Dorohoi unde s-a oficiat slujba Vecerniei.

Coloana, a pornit către Biserica „Sf. Parascheva” in jurul orei 14:30, după ce a avut loc slujba Vecerniei. Pelerinajul a continuat pe Bulevardul Victoriei, s-a urcat până la „Blocul Turn” și pe esplanada dintre băncile comerciale, s-a urcat către Biserica de lemn de lângă Catedrala municipiului Dorohoi.

Evenimentul este organizat pentru a aminti de intrarea în Ierusalim a Mântuitorului Iisus Hristos.

Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Romane spun că Floriile reprezintă una din cele mai mari sarbători creştine.  „În duminica Floriilor trebuie să ne aducem aminte de felul în care a intrat Isus în Ierusalim, a fost întâmpinat cu bucurie şi cu flori de aceea trebuie să fie o sărbătoare a bucuriei şi a florilor. Vom începe pelerinajul şi vom porni către procesiune, săvârşind acatistul lui Lazăr, după care vom sfinţi salcia din curtea Bisericii de lemn", a precizat preotul Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi.

Sursa: DorohoiNews.ro

[nggallery id=216]

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor de Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.