Spectacol de datini şi obiceiuri de iarnă „Carnavalul zăpezii” ediţia a XVI-a - FOTO

Spectacol de datini şi obiceiuri de iarnă „Carnavalul zăpezii” ediţia a XVI-a - FOTO

În întâmpinarea sărbătorilor de iarnă, vineri, 19 decembrie 2014, începând cu ora 17.00 şi sâmbătă, 20 decembrie 2014, începând cu ora 11.00, pe scena Sălii Teatrului Dorohoi, a avut loc spectacolul de datini şi obiceiuri de iarnă „Carnavalul Zăpezii”, ediţia a XVI-a, organizat de Clubul Copiilor Dorohoi şi Asociaţia „Mugurelul”, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani şi al Primăriei municipiului Dorohoi, alături de Palatul Copiilor Botoşani, şi Casa municipală de Cultură Dorohoi.

Au participat elevi şi formaţii artistice de la Clubul Copiilor Dorohoi şi de la unităţile şcolare partenere, după cum urmează:

VINERI, 19 DECEMBRIE 2014:

·    Grupurile vocale „Junior”, „Voces”, grupul folk „Noi Doi” şi solişti de muzică uşoară, coordonator: prof. Paul-Ciprian Mihai;

·    Trupele „Angels” şi „All 4 One”, instructor: prof. Anca-Ioana Creţu;

·    Formaţia de dansuri moderne „Thunder”, instruită de prof. Constantin Dicu ;

·    Grupul vocal “Fluturaşii Cântăcioşi” de la G.P.P. Nr. 6 Dorohoi - instructori : prof. Paul-Ciprian Mihai, prof. Florentina Grigoraş şi prof. Simona Pojoga;

·    Grupul vocal “Piticii” de la G.P.P. “Albă ca Zăpada” Dorohoi - instructori : prof. Maria Enache şi prof. Anca Enache;

·    Formaţia de dansatori de la Grădiniţa Nr. 6 Dorohoi, coordonatori: prof. Constantin Dicu şi prof. Florentina Grigoraş.

SÂMBĂTĂ, 20 DECEMBRIE 2014:

·    Trupa de teatru „Amicii”, îndrumător: prof. Irina-Maria Miron;

·    Ansamblul „Mugurelul”: orchestra de începători şi cea de performanţă, grupul vocal „Mugurelul”, solişti vocali şi instrumentişti. Conducerea muzicală: prof. Marcel Dupu;

·    Formaţia de dansuri populare, datini şi obiceiuri de iarnă „Alunelul” de la Clubul Copiilor Dorohoi în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „M. Kogălniceanu” Dorohoi, având ca instructori pe prof. Constantin Dicu şi instit. Leonid Enea;

·    Formaţia de dansuri populare „Brâuleţul” de la Clubul Copiilor Dorohoi, coordonată de prof. Constantin Dicu;

·    Grupurile de datini şi obiceiuri de la: Şcoala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” (instructor: instit. Leonid Enea), G.P.P. „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Dorohoi (coordonatori: prof. Cătălina Pricopie, prof. Elena Leancă, prof. Lenuţa Burlacu şi ed. Alexandra Pascariu), G.P.P. Nr.6 Dorohoi (coordonatori: prof. Florentina Grigoraş şi prof. Simona Pojoga) şi G.P.P. Nr.8 Dorohoi (instructori: prof. Elena Sterciuc şi prof. Liliana Turceac).

Prezentatori - prof. Irina-Maria Miron şi elevii : Andra Ignat, Tudor Rotariu, Denisa Căruntu şi David Buzgău.

Cu această ocazie, s-a organizat şi o expoziţie de pictură şi grafică, pregătită de prof. Daniel Puhăcel şi prof. Mihaela-Laura Bolohan. Primarul Municipiului Dorohoi, ing. Dorin Alexandrescu şi deputatul Andrei Dolineaschi au susţinut evenimentul, oferind cadouri celor 300 de copii care au urcat pe scenă.

[nggallery id=269]

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.