În prima vineri de după Paşti, în fiecare an, Biserica Ortodoxă prăznuieşte sărbătoarea Izvorul Tămăduirii. Acesta este un praznic închinat Maicii Domnului, care are rolul de a arăta importanţa Născătoarei de Dumnezeu Fecioară în mântuirea oamenilor. Numele sărbătorii aduce aminte de mai multe minuni care au fost săvârşite la un izvor din apropierea Constaninopolului.

Conform tradiţiei, la puţin timp înainte de a ajunge împărat, Leon cel Mare se plimba printr-o pădure de lângă Constantinopol. Acolo el întâlneşte un bătrân orb care îi cere puţină apă şi să îl ducă în cetate. Leon caută fără folos un izvor pentru a-l ajuta pe sărman. Ulterior, Leon o aude pe Fecioara Maria spunându-i: „Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apa tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi”.

Acesta ascultă de ceea ce Maica Domnului îi spuse şi reuşi să găsească un izvor din care să îi dea orbului apă să bea. De asemenea, cu acea apă Leon îl spală pe faţă pe bătrân, iar acesta din urmă începu să îşi recapete vederea.

După ce ajunge împărat, Leon ctitoreşte o biserică lângă acel izvor. Pe vremea lui Iustinian, pe când acesta suferea de o boală grea, împăratul se vindecă după ce a băut apă din acest izvor. Drept mulţumire, Iustinian ctitoreşte o biserică şi mai mare, care va fi distrusă de otomani în anul 1453, conform calendarulortodox.ro.

Conform credincioşilor, de-a lungul timpului acest izvor a vindecat foarte multe boli şi a tămăduit o serie de răni şi suferinţe.

Credincioşii care vizitează Istanbului se pot închină în biserica Izvorului Tămăduirii. Construcţia actuală a fost construită în secolul al XIX-lea, însă în subsolul acesteia există un paraclis din secolul V, unde există chiar şi astăzi izvorul cu apă tămăduitoare.

Obiceiuri de Izvorul Tămăduirii
Odată cu prăznuirea acestei sărbători se sfinţesc apele. Ortodocşii vin în această zi la biserică pentru a participa la slujba de sfinţire a apei, care poartă şi numele de Aghiasmă Mică.

În popor, agheasma mai este cunoscută şi că aiasmă, cuvânt care provine de la iazmă. În Dicţionarul Explicativ (DEX), acest cuvânt cu sensul de „arătare urâtă şi rea, nălucă, vedenie” este indicat la fel că şi în Dicţionarul Limbii Române (DLR) cu etimologie necunoscută.

De Izvorul Tămăduirii se sfinţesc apele
După ce preotul sfinţeşte apă, acesta îi stropeşte pe credincioşi în timp ce se cânta troparul: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţa binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu crucea Ta păzeşte pe poporul Tău”. Astfel, în popor s-a reţinut că scopul agheasmei este de a alunga duhurile rele.