Lansarea cărții „Manualul micului jurnalist”, la Biblioteca județeană „Mihai Eminescu” din Botoșani

Lansarea cărții „Manualul micului jurnalist”, la Biblioteca județeană „Mihai Eminescu” din Botoșani

Pe data de 9 decembrie, de ziua internațională anticorupție, va avea loc, la sala de lectură a Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu”,  lansarea volumului „Manualul micului jurnalist”, o carte ce înglobează 12 ani de jurnalism pentru copii la Botoșani și 20 de ani de presă ai autoarei, Ioana Matfeev.

Încă din 2011, la Botoșani, a fost înființată redacția Buzz, una formată din copii și adolescenți, în cadrul căreia  se realizează, lunar, un ziar tipărit, o televiziune online, podcasturi etc. Redacția Buzz s-a format  în urmă cu 12 ani, sub forma unui cerc de jurnalism, în cadrul programului estival „BiblioVacanța” al Bibliotecii „Mihai Eminescu”. 

Evenimentul de lansare a cărții îi va avea ca invitați pe istoricul Gheorghe Median, redactorul șef al cotidianului „Monitorul de Botoșani”, Cătălin Moraru și jurnalistul TVR și Rock FM, Doru Ionescu. 

Evenimentul va fi moderat de tânăra jurnalistă Roxana Aiacoboaei, fost reporter Buzz și se va concretiza într-o dezbatere despre jurnalism ca dezvoltare personală și  pasiune. 

Desigur, discuțiile vor face referire și la ziua aleasă nu întâmplător pentru lansarea cărții, pentru a înțelege importanța unui jurnalism independent în societatea actuală. 

Spre finalul manifestării, având în vedere perioada în care ne aflăm, Ilona Dănilă, de asemenea fost reporter Buzz, va cânta la chitară colinde pentru publicul prezent.

„Manualul micului jurnalist” este o carte care se adresează, în primul rând, copiilor și tinerilor, în ideea ca aceștia, studiind capitolele prezentate, cu o minimă îndrumare din partea unui adult, să-și poată dezvolta ei înșiși propriile platforme media.

Stirea anterioara

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion în România? Când începe să ningă

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.