Ansamblul Cordareanca aniversează un deceniu de activitate - FOTO

Ansamblul Cordareanca aniversează un deceniu de activitate - FOTO

Purtători ai unor tradiţii străvechi, locuitorii satelor din Comuna Cordareni sunt oameni iubitori de frumos, iar simţirea şi talentul lor prind viaţă în diferitele forme ale meşteşugului, tradiţiilor şi obiceiurilor locale pe care le-au moştenit din moşi strămoşi.

Pentru a-l apăra de influenţele nefaste ale aşa ziselor forme moderne (de progres), ce par a atinge tradiţiile strămoşeşti şi pentru a lupta împotriva artificiului şi mediocrităţilor, dar şi pentru a asigura o continuă regenerare a spiritului local, pentru a-i păstra curată şi nealterată frumuseţea şi originalitatea acestui veşmânt popular, într-un cuvânt pentru a nu lăsa să piară datinile, obiceiurile şi meşteşugurile locale, Ansamblul Cordareanca, sub indrumarea instructorilor Mirela și Cristian Dumitraș, ca fii ai acestui sat, au pornit pe acest drum cu multă dăruire.

Ansamblul folcloric „Cordareanca” a fost înfiinţat cu intenţia de a valorifica şi duce mai departe obiceiurile şi tradiţiile folclorice specifice comunei care au fost păstrate cu mândrie de ansamblul vechi, acesta activând între anii 1968-1986.

Anul de debut al ansamblului a fost 2008, acesta desfaşurandu-şi activitatea în căminul cultural din comuna, păstrând cu sfințenie obiceiurile primite din moși, strămoși. Aici reliefăm obiceiurile de iarnă- cu jocul căiuților, jocul caprei, jocul mascaților, jocul ursului, colinde și urături, obiceiul de nuntă, șezătorile, etc.

În colectivul ansamblului activează peste 115 de membri, mladitele de viitor ale ansamblului sunt deja in formare, aproximativ 50 de copii au participat la cursurile de vara, organizate la caminul cultural al comunei.

Pasiunea şi talentul cu care membrii ansamblului au preluat şi interpretat folclorul românesc reprezintă motivul interesului şi plăcerii cu care aceştia sunt primiţi oriunde în ţară sau în lume. Stau mărturie rezultatele deosebite obtinute atât în țară cât și peste hotare: Argeș, Sibiu, Bacău, Iași, Neamț, Republica Moldova, Republica Ucraina, Bulgaria, Iordania, litoralul românesc.

Ansamblul Cordăreanca, Fanfara Stejarul, datinile si obiceiurile de iarna sunt cartea de vizita a comunei Cordăreni.

Ansamblul Cordareanca are plăcerea să vă invite la spectacolul omagial organizat cu ocazia aniversării unui deceniu de activitate. Evenimentul se va desfășura în data de 27 octombrie la ora 16:00 în sala Căminului Cultural Cordăreni. Am fi onorați să participați alături de noi la acest eveniment care promovează cultura, arta și tradiția văzută ca mod de viață, gândire și educație.

Stirea anterioara

Hoț prins de proprietar după ce a furat din curtea sa. L-a dat pe mâna polițiștilor

Stirea Urmatoare

Se dau câte o sută de euro direct de la stat! Veste uriașă pentru 200.000 de români

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.