Solicitare către Guvernul României privind introducerea teritoriului ITI „Țara de Sus” în prioritățile de finanțare și negocierile cu Comisia Europeană - FOTO

Solicitare către Guvernul României privind introducerea teritoriului ITI „Țara de Sus” în prioritățile de finanțare și negocierile cu Comisia Europeană - FOTO

Consiliul Județean Botoșani împreună cu Primăria Dorohoi, Primăria Pașcani, Primăria Târgu Frumos, Primăria Săveni, Primăria Darabani, Primăria Vorona, Primăria Mihai Eminescu, Primăria Hilișeu Horia, Primăria Dolhasca, Primăria Siret și Primăria Dumbrăveni, în urma unei ample analize a situației economico-sociale a județului Botoșani, a județelor Iași și Suceava, precum și a regiunii Nord-Est în ansamblu, cu necesitățile ei, au identificat o serie de obiective comune ce au drept scop dezvoltarea sustenabilă și integrată a acestei zone.

Obiectivele propuse cuprind acțiuni pe domenii de responsabilitate multiplă (multisectoriale și multifond), drept pentru care considerăm  imperios necesară continuarea demersurilor legale pentru atragerea fondurilor europene, prin Programul național pilot de descentralizare - Investiții Teritoriale Integrate.

În acest sens, prin voința autorităților și prin hotărârile a 12 UAT-uri fondatoare din cele trei județe aflate în teritoriul desemnat, a fost constituită o structură asociativă încă din luna august 2020, respectiv Asociația de Dezvoltare Intercomunitară - DEZVOLTARE SUSTENABILĂ ȘI INTEGRATĂ ÎN ȚARA DE SUS. Totodată s-au întreprins toate demersurile necesare în scopul obținerii recunoașterii și dezvoltării teritoriului pe care îl reprezentăm, inclusiv organizarea împreună cu Ministerul Fondurilor Europene a unei sesiuni de informare la Botoșani pe tema oportunității accesării fondurilor prin acest Programul național pilot de descentralizare - ITI.

Această parte a provinciei istorice Moldova, regiunea nord-estică a României este o zona în care istoria, cultura si tradiția completează mediul natural, deosebit de atrăgător. Regiunea Nord-Est este cea mai mare regiune de dezvoltare a României sub aspectul numărului de locuitori și al suprafeței deținute, beneficiind de o bogată tradiție istorică, culturală și spirituală, regiunea îmbină în mod armonios tradiționalul cu modernul și trecutul cu prezentul, potențialul acesteia putând fi folosit pentru dezvoltarea infrastructurii, a zonelor rurale, a turismului și a resurselor umane.

Cu toate că Regiunea Nord-Est este cea mai mare regiune de dezvoltare a României, aceasta se situează pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în raport cu nivelul de dezvoltare, fiind vulnerabilă din punct de vedere economic și afectată grav de declinul demografic reprezentat în special de exodul populației tinere apte de muncă. Astfel, produsul intern brut regional pe cap de locuitor este mult sub media națională, situație care a condus la accentuarea disparităților de dezvoltare față de celelalte regiuni, situația economică și socială a continuat să se agraveze odată cu intrarea în perioada de criză economică și financiară.

Restructurarea industriei în regiunea Nord-Est a dus la apariția unei situații economice precare și instabile, existând zone de declin industrial și cu șomaj ridicat, aspecte rezultate și din analiza hărților de sărăcie atât ale mediului urban, cât și ale celui rural. Apropierea comunelor de orașe mari le reduce acestora riscul de sărăcie, în timp ce zonele lipsite de centre urbane sau polarizate de centre urbane mici și sărace tind să-și accentueze nivelul de sărăcie. În regiunea Nord-Est, s-au conturat arii rurale cu risc ridicat de sărăcie și nivel scăzut al dezvoltării comunitare precum triunghiul format de orașele Botoșani-Săveni-Ștefanești, cât și sudul județului Iași.

Infrastructura rutieră și feroviară este deficitară existând diferențe mari față de starea infrastructurii la nivel național, fiind necesară crearea unui nod regional și transfrontalier de transport, teritoriul desemnat fiind principala poartă de intrare în România dinspre Ucraina, cât și Moldova prin legături rapide, la rețeaua TEN-T globală și la coridorul pan-european rutier și feroviar IX.

Ținând cont de oportunitatea de reducere a decalajelor față de celelalte regiuni prin mecanismul european al Investițiilor Teritoriale Integrate și dezvoltarea regiunii cuprinse în arealul reprezentat de Țara de Sus vă solicităm să dispuneți:
- Un dialog instituțional coordonat de MFE cu ministerele responsabilizate de lege și Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord Est, respectiv ADI-ul - ”DEZVOLTARE SUSTENABILĂ ȘI INTEGRATĂ ÎN ȚARA DE SUS”, în vederea evaluării situației actuale de pregătire, de capacitate administrativă și de implementare/monitorizare;
- Includerea teritoriului ITI ”Țara de Sus” și a instituțiilor desemnate în conținutul Legii 176/2020 în Acordul de Parteneriat, programele operaționale și prioritățile de finanțare ale acestora, precum și în negocierile oficiale cu Comisia Europeană;
- Asigurarea finanțării de către Guvern a elaborării strategiei de dezvoltare pentru teritoriul ITI ”Țara de Sus”;
-  Suport în organizarea capacității administrative a ADR Nord Est și ADI -DEZVOLTARE SUSTENABILĂ ȘI INTEGRATĂ ÎN ȚARA DE SUS, de a pune în aplicare pregătirea, finanțarea și monitorizarea proiectelor ITI.

Stirea anterioara

Anunţ important de la Ministerul Sănătăţii privind vaccinarea: Se pot imuniza pacienții care iau tratament anticoagulant

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.