Sărbătoare ucraineană cu participarea prefectului Dan Nechifor - FOTO

Sărbătoare ucraineană cu participarea prefectului Dan Nechifor - FOTO

Ucraineni din Iaşi, Botoşani, dar şi din Ucraina, s-au întâlnit duminică, 26 martie 2017, la Botoşani, pentru a sărbători împlinirea a 203 ani de la naşterea Poetului Naţional al ţării vecine – Taras Şevcenko, considerat a fi un Mihai Eminescu al poporului ucrainean.

Evenimentul a avut loc la Complexul Belvedere şi a fost oferit de Organizaţia Judeţeană Botoşani a Uniunii Ucrainenilor din România reprezentată de profesorii Victor Semciuc şi Paul Bilocopetiuc, cu sprijinul logistic al directorului cancelariei prefectului, Emil Moga.

De altfel, prezent la sărbătoarea ucraineană a fost şi prefectul Dan Nechifor, care a ţinut să mulţumească organizatorilor şi şi-a exprimat sprijinul pentru dezvoltarea colaborării cu autorităţile de peste graniţă.

Cei prezenţi au putut admira reprezentaţiile artistice ale ansamblului „Veșevenka” din Volocineșii Vechi – Ucraina, ale grupului vocal „Verbâcinka„ din Stercea - Ucraina, ale ansamblului de dansuri „Veselka” din Iaşi, ţinându-le companie şi grupul vocal ”Primăvara” din Mihăileni, ansamblul de dansuri „Primăvara” din Rogojejşti, rapsozii populari Sctutelnicu Vasile şi Seucaliuc Sorin din Cândești , dar şi fanfara „Florile Bucovinei”.

Alături de artişti, la manifestare au participat şi botoşăneni, admiratori ai culturii, ai tradiţiilor populare şi ai vieţii spirituale ucrainene. Programul a fost unul plin de culoare, dans popular şi muzică, dar şi de mesaje menite să consolideze prietenia şi colaborarea dintre cele două popoare.

Sub logo-ul aparţinând marelui poet, „Sufletul nostru nu poate muri, libertatea nu moare niciodată!”, dar şi în acordurile melodiei de suflet a ucrainenilor „Dumi, dumi…” profesorul Olimpia Ivaniciuc a prezentat o e expunere despre viaţa şi activitatea artistică a poetului ucrainean Taras Hrehorovici Șevcenko.

Stirea anterioara

Hoț depistat de polițiști la doar câteva ore după ce a spart un magazin

Stirea Urmatoare

Exercițiu de amploare a pompierilor din Botoșani, Dorohoi și Săveni. Misiuni de salvare în cazul unor incendii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.