Primarii, sindicaliştii şi patronii instruiţi pentru accesarea fondurilor prin POS DRU

Primarii, sindicaliştii şi patronii instruiţi pentru accesarea fondurilor prin POS DRU

Pentru promovarea accesării fondurilor europene în anul 2012, Instituţia Prefectului organizează marţi, 23 octombrie 2012, începând cu ora 11.00 o acţiune de informare având ca temă Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Partenerul Instituţiei Prefectului în organizarea şi desfăşurarea acţiunii este Organismul Intermediar Regional POS DRU Regiunea Nord-Est, ai cărui reprezentanţi vor fi prezenţi mâine la Botoşani.

Agenda întâlnirii ce va fi moderată de subprefectul Sebastian Tocariu va include o analiză asupra implementării POS DRU şi a măsurilor adoptate în acest context, o trecere în revistă a lecţiilor învăţate din implementarea POS DRU, o prezentare a ultimelor modificări ale Ghidului Solicitantului, precum şi o secţiune interactivă.

La acţiunea care se va desfăşura în sala de videoconferinţe a Instituţiei Prefectului au fost invitaţi a participa reprezentanţi ai tuturor primăriilor din judeţ, ai A.J.O.F.M., D.G.A.S.P.C., S.P.L.A.S. Botoşani, precum şi cei ai organizaţiilor partonale şi sindicale şi ai ONG.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Telemedicină pentru Unitățile de Primiri Urgențe din Botoșani și Dorohoi

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.