Un polițist din Botoșani, apreciat pentru operativitate și dedicare în soluționarea unui dosar penal
La data de 16 februarie 2026, Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani a primit o scrisoare de mulțumire din partea unui cetățean, prin care își arată recunoștința pentru soluționarea cu operativitate a unui dosar penal privind comiterea infracțiunilor de furt, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic.
Fapta la care făcea referire a constat în aceea că, la data de 27 ianuarie 2026, bărbatului i-ar fi fost sustras un portofel, din torpedoul autoutilitarei, în care avea bani și carduri bancare.
Astfel, în urma sustragerii banilor din portofel și efectuării mai multor tranzacții neautorizate, i-a fost cauzat un prejudiciu de 6.000 de lei.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, cel bănuit de comiterea faptei a fost identificat, fiind vorba despre un tânăr, de 18 ani, din municipiul Botoșani, iar, la data de 10 februarie a.c., acesta a fost reținut, pentru 24 de ore, pentru infracțiunile menționate mai sus.
Astfel, într-un timp scurt de la comiterea faptelor, prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate și restituit persoanei vătămate.
Ulterior soluționării cauzei, persoana vătămată a transmis o scrisoare de mulțumire instituției, nominalizându-l în mod expres pe colegul nostru, care a soluționat dosarul penal, agent șef principal de poliție Leucă Constantin - Daniel din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul de Investigații Criminale, pentru implicare și profesionalism.
Redăm, în continuare, un fragment din mesajul acestuia:
„Mulțumesc poliției din Botoșani pentru rezolvarea cazului într-un timp foarte scurt. De asemenea, mulțumim domnului agent șef principal de poliție Leucă Dan pentru implicarea și recuperarea bunurilor”.
Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani reiterează faptul că intervenția rapidă și eficientă rămâne o prioritate în activitatea desfășurată pentru siguranța cetățenilor.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.