Prefectul judeţului, Costică Macaleți petrece Revelionul în mijlocul cetăţenilor

Prefectul judeţului, Costică Macaleți petrece Revelionul în mijlocul cetăţenilor

Dacă există o zi pe tot Globul Pământesc când ştim sigur că toată lumea petrece, cu siguranţă aceasta este noaptea de Revelion. În seara de 31 decembrie spre 1 ianuarie, cu toţii ne aflăm împreună cu cei dragi care pe parcursul unui an întreg ne-au fost alături.

Prefectul judeţului Botoșani, Costică Macaleți va petrece Revelionul în mijlocul botoșănenilor în Piaţa Revoluției, de la debutul petrecerii până la focul de artificii.

„Sper din tot sufletul ca anul 2016 să fie unul plin de realizări, iar imaginea Istituţiei Prefectului să fie din ce în ce mai bună în ochii cetăţenilor. Îmi doresc să fim cu toţii sănătoşi şi înţelepţi în deciziile ce le vom lua în anul ce vine”, a spus Costică Macaleți.

Spectacolul va începe la ora 20.30, iar la miezul nopții va fi un foc de artificii. Pe lângă artiștii locali, pe scenă vor urca Gelu Graur Band, Alex Velea și Andreea Bănică.

Stirea anterioara

Incendii provocate din neglijenţă au distrus agoniseala de-o viaţă a unor oameni chiar în zilele de Crăciun

Stirea Urmatoare

Cosmin Andrei: „Candidez pentru a finaliza toate investițiile începute și pentru a continua dezvoltarea orașului nostru împreună cu botoșănenii”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.