În primele luni de la deschidere, parcarea subterană va fi gratuită

În primele luni de la deschidere, parcarea subterană va fi gratuită

Parcarea subterană din municipiul Botoşani va deveni funcţională în a doua jumătate a lunii mai, a declarat primarul Cătălin Flutur. Acesta a precizat că termenul de finalizare a investiţiei era luna noiembrie, însă constructorul, respectiv firma Victor Construct, s-a mişcat bine, astfel încât lucrarea estea aproape finalizată.

Parcarea subterană va avea în jur de 180 de locuri de parcare. Deasupra acesteia vor fi amenajate, de asemenea, peste 150 locuri parcare.

Ca mod de administrare, în primă fază va fi parcare gratuită. Dacă solicitările vor fi multe, putem să gândim şi un regulament de exploatare a acelei parcări.  Vom exploata o lună, două, trei şi vedem ce se întâmplă, că poate decizia noastră iniţială nu poate să fie cea mai bună“, a precizat Flutur, citat de botosaninews.

Investiţia este realizată cu fonduri europene.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.