Director de îngrijiri nou la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”

Director de îngrijiri nou la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”

Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”, una dintre cele mai mari unități sanitare din țară, aflat în administrarea Consiliului Județean Botoșani, are de duminică, 14 februarie, un nou director de îngrijiri. Este vorba de asistentul principal Emil Florentin Andrei, care activează în cadrul UPU-SMURD aproape de la înfiinţarea unităţii.

„Pe domnul Florentin Andrei l-am delegat pe postul de director de îngrijiri pentru o perioadă de trei luni, deoarece mandatul interimar al doamnei Coca-Stela Crîșmaru a ajuns la final. Alegere domnului Florentin Andrei am decis-o împreună cu specialiștii Spitalului Județean în urma unei ample analize și a primat faptul că este un specialist foarte bun și că de mai bine de 15 ani lucrează ca asistent principal în Unitatea de Primiri Urgențe. În condițiile epidemiologice actuale și al provocărilor pe care le aduce modernizarea unității spitalicești experiența lui este un plus pentru echipa de management a Spitalului Județean. Așa cum a făcut-o și în cazul celorlalte instituții aflate în subordine și în care s-a pus problema schimbării echipei de conducere, am decis să susțin un specialist cu o bună reputație, domnul Florentin Andrei nefiind membru al vreunui partid politic”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.

Florentin Andrei activează în cadrul Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din 1998, cei mai mulți ani lucrând în UPU. De asemenea, a luat contact direct cu sistemele medicale din străinătate, lucrând în perioada 2004-2006 în Italia și între 2015 și 2018 în Marea Britanie, în cadrul unui spital universitar de urgență.

Stirea anterioara

Simona Halep a câștigat meciul cu Iga Swiatek. Va juca cu Serena Williams în sferturile de finală ale Australian Open

Stirea Urmatoare

Femeie din Cervicești preluată elicopterul SMURD după ce a fost găsită inconștientă în casă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.