Cancelaria Prefectului: Încă o etapă finalizată în cadrul Programului naţional de cadastru şi carte funciară - FOTO

Cancelaria Prefectului: Încă o etapă finalizată în cadrul Programului naţional de cadastru şi carte funciară - FOTO

Unitatea Administrativ-Teritorială Coţuşca a primit astăzi de la Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară 1.196 de cărţi funciare realizate în cadrul lucrărilor funciare prin Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară.

Acţiunea a avut loc la Primăria Comunei Coţuşca în prezenţa prefectului Dan Şlincu, a primarului comunei Dan Vezeteu şi a reprezentanţilor OCPI Botoşani.

„Ceea ce vreau să remarc în modul cum se derulează Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară la nivelul judeţului este colaborarea foarte bună între autoritatea locală şi OCPI. Cred că această echipă sudată este soluţia prin care Programul, care vine cu o finanţare deloc neglijabilă asigurată de Guvern, poate fi implementat în cât mai multe UAT-uri în judeţ”, a declarat prefectul Dan Şlincu.

Directorul OCPI Botoşani, Mihai Bâlbă, a subliniat faptul că Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară are un impact major în reforma funciară la nivelul întregii ţări. „Aşteptăm ca rezultatele înregistrate astăzi la Coţuşca să se înregistreze în cât mai multe unităţi administrativ-teritoriale din judeţ”, a spus Mihai Bâlbă.

În baza Programului de Cadastru şi Carte Funciară, pentru județul Botoșani, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a alocat încă din 2016 fonduri pentru realizarea lucrărilor de cadastru sistematic în extravilan. Astfel, au fost finanţare lucrări la nivel de unitate administrativ teritorială la Coșula, Copălău și Sulița. Din acestea, la UAT Coșula lucrările sunt realizate 100% pentru 6.998 imobile, acestea urmând a fi recepționate după redepunerea acestora pentru verificare la OCPI, de către prestator, în perioada imediat următoare. La nivel de UAT Copălău lucrările sunt realizate în procent de 80% din totalul de 7.866 imobile.

 

De asemenea, tot în cadrul PNCCF, sunt finanţate lucrări la nivel de sector cadastral pe cele patru etape de finanțare: în 2016- Finanțarea 1 cu 135.000 lei /pe UAT, în 2017-155.000 lei/ pe UAT, în 2018- 155.000 lei/ UAT, în două etape, la nivelul a 73 uat-uri. La acestea se adaugă lucrări finanțate prin POR în UAT Mihai Eminescu și Vlădeni.

Până în prezent, în cadrul lucrărilor finanțate la nivel de sector cadastral în județul Botoșani, au fost finalizate și recepționate lucrări care includ un număr de peste 4800 imobile ale căror cărți funciare au fost realizate gratuit.

Dintre UAT-urile care au finalizat lucrări la nivel de sector cadastral enumerăm Coțușca cu 2.243 de imobile, Flămânzi cu 1.567 și Cristinești cu 616 imobile.

De asemenea, la OCPI Botoșani mai sunt în verificare lucrări depuse care totalizează aproximativ 4.400 imobile din care numai pentru uat Coțușca vor mai fi recepționate în perioada imediat următoare încă 1.919 imobile.

În acest an, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a lansat sesiunea a cincea de finanțare prin care pune la dispoziția fiecărei unități administrativ teritoriale în vederea realizării de lucrări la nivel de sector cadastral, suma de 160.000 lei, sumă mai mare față de finanțările anterioare. După finalizarea lucrărilor de cadastru, OCPI transmite unității administrative beneficiare extrasele de carte funciară emise cu titlu gratuit, extrase care urmează a fi înmânate titularilor.

În conformitate cu prevederile HG 294/2015, a fost aprobat Programul naţional de cadastru şi carte funciară 2015-2023, gestionat, în condiţiile legii, de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

Scopul Programului naţional constă în înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, în aplicarea dispoziţiilor art. 9 alin. (23) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară este autoritatea responsabilă pentru implementarea Programului naţional de cadastru şi carte funciară, denumit în continuare Programul Naţional, program ce are ca scop înregistrarea gratuită a imobilelor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, realizarea planului cadastral al imobilelor şi deschiderea cărţilor funciare la nivelul tuturor unităţilor administrativ-teritoriale.

În vederea realizării Programului naţional, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară asigură finanţarea/cofinanţarea lucrărilor de înregistrare sistematică realizate la nivel de sector cadastral, în condiţiile legii.

Potrivit normelor tehnice aprobate prin ordin al directorului general al ANCPI, înregistrarea sistematică a proprietăţilor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară se realizează pe baza măsurătorilor necesare realizării planului cadastral, în care sunt determinate poziţia limitelor dintre imobilele învecinate, din oficiu, gratuit şi în mod sistematic, pe baza realităţii din teren, indiferent de apartenenţa imobilului la domeniul public sau privat al statului ori al unităţii administrativ-teritoriale sau de calitatea de proprietar, posesor ori deţinător legal sau detentor precar prevăzut la art. 918 din Codul civil.

Având în vedere realizările până în prezent cât și în vederea realizării cu titlu gratuit a lucrărilor de cadastru sistematic, se face apel la reprezentanții unităților administrativ teritoriale în vederea încheierii contractelor de prestări servicii cu persoane fizice și/sau juridice autorizate.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Informații pentru o alimentație sănătoasă la birou

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.