10.000 de voturi pentru „Botoșani - Tărâmul Sfinților” - FOTO

10.000 de voturi pentru „Botoșani - Tărâmul Sfinților” - FOTO

Primul concept de promovare a județului, „Botoșani – Tărâmul Sfinților”, a fost votat de 10.000 de persoane, clasându-se pe locul 2 în preferințele publicului și pe locul 3 în cercetarea sociologică realizată la nivel național și votul juriului în cadrul celei mai importante competiții de promovare turistică, „Destinația Anului 2023” - categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”.

„Am intrat într-o competiție puternică, alături de destinații cu notorietate națională și internațională, precum Mănăstirile din Ținutul Bucovinei și Țara Făgărașului, însă marele plus pentru noi a fost tocmai această campanie de promovare, care a mobilizat și a coagulat toate energiile pozitive din Botoșani. Mulțumesc tuturor celor care au sprijinit acest proiect, care au devenit ambasadori ai județului din dragoste pentru frumos și credință. Bisericile și mănăstirile din Botoșani sunt parte componentă a tot ceea ce înseamnă Ținutul Mănăstirilor din zona Moldovei, cu oameni calzi și primitori, care știu să pună în valoare prețioasa moștenire culturală și spirituală”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.  

„Destinația Anului 2023” reprezintă o oportunitate de a promova un tărâm binecuvântat de Dumnezeu așa cum este județul Botoșani, puțin cunoscut din punct de vedere turistic. „Este un pas extrem de important care a adus și va aduce plus valoare județului, o bază pe care putem construi și contura un brand turistic apropiat de sufletul românilor. Vom continua să dezvoltăm acest concept, atât cât stă în puterea autorității județene. Crearea unui brand turistic puternic este un proces de durată și înseamnă multă implicare, proiecte bine definite, dar și sprijinul localnicilor, operatorilor economici din HORECA, vloggeri, agenții de turism, influenceri. Reiterez invitația de a vizita tărâmurile de poveste de la noi din județ, aceste minunate comori uitate de lume, de a le descoperi și de a le promova”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.

Gala „Destinația Anului 2023” a fost găzduită de Palatul Culturii din Iași, la eveniment participând reprezentanți ai destinațiilor finaliste, reprezentanți ai Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, ai autorităților județene și locale, precum și tour-operatori.

Stirea anterioara

Aproximativ 30 de pietoni sancționați pentru abateri de la regulile de circulație

Stirea Urmatoare

Accident grav! Un bărbat a decedat și două femei au ajuns la spital după impactul dintre o motocicletă și o mașină

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.