Începând cu finalul acestui an, AFIR anunță lansarea mai multor programe de finanțare pentru fermieri. Prin aceste măsuri, exploatațiile agricole mici și tinerii fermi…
Trigliceridele sunt un anumit tip de substante grase din sange, asa-numitele lipide. Ele au rolul de a elibera, intre mese, energia necesara organismului, pentru a functiona cores…
La data de 5 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr.6 Pomârla și nr. 5 M…
La data de 5 septembrie 2025, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, în baza unor informații de interes op…
Săvinenii și toți oamenii de bună cuviință sunt invitați pe 12–13 septembrie 2025 la Zilele Săvinenilor, o sărbătoare dedicată comunității, tradițiilor și bucuriei de a fi &…
Premierul Ilie Bolojan susține introducerea unor legi mai stricte pentru șoferii care încalcă regulile de circulație și automatizarea procesului de aplicare a amenzilor. Șef…
Te-ai întrebat vreodată de ce unii oameni par să se recupereze mai ușor după o căzătură, în timp ce alții suferă fracturi grave? Răspunsul stă adesea în sănătate…
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a efectuat, astăzi, 5 septembrie 2025, plățile pentru beneficiarii alocațiilor de stat pentru copii, indemniza…
Județul Botoșani și Moldova joacă un rol esențial în consolidarea securității europene în contextul războiului din Ucraina. Programul SAFE (Security Action for Europe)…
În perioada 07 - 09 septembrie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la manifestările cultural-artistice și religioase prileju…
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a emis o atenționare de caniculă pentru județul Botoșani, valabilă astăzi, între orele 12:00 - 21:00. În acest interval, temperaturi…
Dacă aţi văzut această persoană sau cunoaşteţi date despre ea, anunţaţi de urgenţă cea mai apropiată unitate de poliţie sau apelaţi numărul gratuit 112!
Nume: TARABAS LIVIU
Născut în: Vlădeni, jud. B…
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au rolul de a localiza persoanele pe numele cărora instanțele de judecată au emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, prin folosire…
La data de 4 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 44 ani, din comuna Sulița, cercetat sub a…
La data de 4 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, pe o stradă din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 55 ani, din aceeași localitate, c…
La data de 04 septembrie 2025, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor de poliție și a dispus luarea măsurii privative de libertate a arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit un permis de conducere fals pe care un cetățean român îl procurase plătind suma de 350 de lire.
&I…
Botoșani, 01 septembrie 2025 – Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani (FJTB) și-a consolidat echipa de conducere printr-o formulă ce îmbină continuitatea și experiența. Cristina Carciuc răm&aci…
Actrița Marinela Chelaru a murit, la vârsta de 66 de ani, după ce s-a confruntat cu numeroase probleme de sănătate. A suferit nu mai puțin de patru accid…
Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) are în curs o investigaţie demarată anul trecut, care vizează firme implicate în comercializarea de panouri fotovoltaice.
Prejudiciul estimat depăşind…
Premierul Ilie Bolojan a explicat miercuri seară impactul Pachetului 1 și Pachetului 2 de măsuri fiscal-bugetare asupra populației și administrațiilor locale. Una dintre cele mai vizibile schimbări este crește…
Te simți lipsit de energie? Simți că ai nevoie de un impuls pentru a-ți începe ziua sau pentru a-ți recăpăta vitalitatea pe parcursul ei? Răspunsul nu stă neapărat într-o a doua cafea, ci înt…
O țigară aprinsă, lăsată lângă materiale combustibile, a provocat un incendiu, joi, 4 septembrie 2025, într-o gospodărie de pe strada Manolești din municipiul Botoşani. O bucătărie de var…
Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit la controlul de frontieră, țigări de proveniență Republica Moldova și o cantitate importantă de alcool, bunuri as…
Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani a organizat pe data de 28.08.2025 și 01.09.2025, ora 11.00, întâlniri cu angajatorii din Jud. Botoșani, ce au avut loc la sediul Centrului de Pregătire și…
Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit, în posesia unui cetăţean din Republica Moldova un permis de conducere, document ce s-a dovedit a fi fals.
În data de 04 septembrie a.c., î…
Uneori, viața unui om depinde de solidaritatea celor din jur. O singură picătură de sânge donată poate face diferența dintre viață și moarte. Și, de multe ori, cei care aleg să ajute nu îi cunosc p…