Tragedie în fotbalul românesc. A murit unul dintre cei mai tineri conducători de club. Avea doar 44 de ani.

Tragedie în fotbalul românesc. A murit unul dintre cei mai tineri conducători de club. Avea doar 44 de ani.

Tragedie în fotbalul românesc. Federația Română de Fotbal a anunţat pe site-ul oficial decesul președintelui Clubului Sportiv Municipal Rm. Vâlcea, Bogdan Medrea.

„Federația Română de Fotbal regretă dispariția, la vârsta de 44 de ani, a președintelui Clubului Sportiv Municipal Rm. Vâlcea, Bogdan Medrea

Fost arbitru asistent, inclusiv în Liga I, Bogdan Medrea s-a retras din activitate în 2011. A devenit mai întâi observator, înainte de a prelua o funcție în conducerea clubului Damila Măciuca, continuând apoi la CSM Rm. Vâlcea.

Federația Română de Fotbal își exprimă condoleanțele și regretă dispariția lui Bogdan Medrea”.

Bodgan Medrea a fost internat săptămâna trecută la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş“ din Bucureşti, după ce a contractat o gripă puternică, care a evoluat extrem de rapid, într-un mod neașteptat de nimeni. Bogdan Medrea a suferit un edem pulmonar, dar şi un atac cerebral, fiind ținut câteva zile în comă indusă.

Bodgan Medrea era căsătorit și avea un băiețel.

Situația medicală a lui Medrea seamănă cu cazul Lupu. La Bogdan Medrea, boala a pornit de la o gripă, la Dănuț Lupu – de la o răceală netratată! Mai mult, Lupu se află internat chiar în spitalul în care s-a stins Medrea!!!

„Clubul Sportiv Municipal Râmnicu Vâlcea anunţă cu profundă durere trecerea în nefiinţă a celui care a fost Bogdan Medrea, preşedintele CSM Rm. Vâlcea.

Bogdan Medrea a fost mai mult decât președintele acestui club, a fost prietenul nostru, sfătuitorul nostru și motorul ce a pus în mișcare această grupare sportivă, iar dispariția lui fulgerătoare ne lasă cu un gol imens în suflete.

Bogdan Medrea s-a stins cu aceeaşi discreţie şi modestie care l-au caracterizat întreaga viaţă. Era tânăr, avea doar 44 de ani, însă colegii îi spuneau „Bătrâne”, iar jucătorii îl strigau „Tăticu’”, pentru că era înțelept, răbdător, blând și de o bunătate cum rar poate fi întâlnită astăzi. Pentru toate acestea, va rămâne un exemplu pentru noi, îl vom iubi și îl vom onora pentru totdeauna.

Era fericit, împlinit, dornic de viaţă, mândru de familia pe care şi-o întemeiase, însă soarta a vrut ca această fericire sa fie zdruncinată. Dumnezeu avea nevoie de încă un suflet bun…

Îndureraţi, suntem alături de minunata lui familie, căreia îi transmitem sincere condoleanțe.

Drum bun, Bodi! Drum bun, prieten drag! Pentru noi, vei rămâne totdeauna preşedintele CSM şi o Viperă Albastră adevărată. Dumnezeu să te aibă în pază și să te odihnescă în pace!”, este necrologul postat pe pagina de facebook a clubului din Zăvoi. Sursa. libertatea.ro

Stirea anterioara

Persoanele care vor să se lase de fumat ar putea achiziţiona, la preţuri compensate, plasturi cu nicotină, dar şi alte medicamente

Stirea Urmatoare

Clienţii unei mari bănci din România, vizați de o nouă metodă de fraudă. Mesajul alarmant al băncii: „Nu suntem noi. Nu cerem astfel de informații”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.