Seminar Național de AIKIDO AIKIKAI organizat la Botoșani

Seminar Național de AIKIDO AIKIKAI organizat la Botoșani

Asociația AIKI DOJO - secția Botoșani organizează, în perioada 16 - 18 mai 2014, Seminarul Național de AIKIDO AIKIKAI condus de sensei Dorin Marchiș 5 dan, președintele Fundației Române de Aikido Aikikai, la Sala Polivalentă "Elisabeta Lipă" Botoșani.

Manifestarea este organizată în cadrul Proiectului „Educație prin Aikido” cu sprijinul Primăriei Botoșani și reunește în acest an un număr mare de practicanți Aikido Aikikai din Cluj-Napoca, București, Sibiu, Bacău, Galați, Piatra-Neamț, Suceava, Vaslui și Iași.

Accesul publicului la seminar este permis doar cu respectarea ordinii și disciplinei specifice Aikido Aikikai.

În cadrul Proiectului „Educație prin Aikido”, Asociația AIKI DOJO se obligă să ofere gratuit instituțiilor partenere aparținând sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională, acces la seminar precum și la antrenamentele specifice artelor marțiale Aikido Aikikai și Tenshin Shoden Katori Shinto-ryu.

Parteneri: Primăria Municipiului Botoșani, Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, Penitenciarul Botoșani și Universitatea "Ștefan cel Mare" Suceava.

Asociaţia AIKI DOJO promovează disciplinele marţiale japoneze Aikido Aikikai și Tenshin Shoden Katori Shinto-ryu în Suceava, datorită colaborării fructuoase cu Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava.

Program:

Vineri - 16 mai 2014

- 18.00 - 20.00 - Antrenament general

Sambătă - 17 mai 2014

- 10.00 - 12.00 - Antrenament general

- 16.00 - 18.00 - Examinare copii si adulti

- 18.00 - 20.00 - Antrenament general

Duminica - 18 mai 2014

- 10.00 - 12.00 - Antrenament general

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.