Remiză obținută cu Unirea Slobozia: FCM Dorohoi a debutat cu egal în Liga a II-a – FOTO

Remiză obținută cu Unirea Slobozia: FCM Dorohoi a debutat cu egal în Liga a II-a – FOTO

FCM Dorohoi a reușit să obțină un rezultat de egalitate în meciul de debut în Liga a II-a, disputat împotriva celor de la Unirea Slobozia. Meciul s-a disputat sâmbătă, 30 august 2014, de la ora 11:00, pe stadionul „1 Mai” din Dorohoi.

Vezi componența echipelor:

FCM Dorohoi: Vasile Prisacă, Adrian Cososchi, Sebastian Ursachi, Leonard Orășanu (cpt.), Răzvan Atudorei, Robert Grumezescu, Alexandru Vrabie, Eduard Sandu, Alexandru Ghiviziu, Aurel Vlaicu, Dragoș Barabaș.

Unirea Slobozia: Leonida Dobre, Stelian Stan, Romeo Soare (cpt.), Gabriel Lazăr, Constantin Toma, Florinel Ibrian, Marius Macare, Cristian Coconașu, Aureliean Gohoreanu, Marius Jianu.

Partida a început echilibrat, iar în prima parte a meciului au existat ocazii de gol la ambele porți. În minutul 2 al partidei, căpitanul Mara Orășanu, a executat o lovitură liberă de la aproximativ 22 de metri, însă mingea a trecut peste poarta oaspeților. FCM Dorohoi a continuat să atace și a mai avut încă o ocazie mare prin Robert Grumezescu care în minutul 20 a șutat pe lângă poartă de la aproximativ 19 metri. După numai zece minute, în minutul 30, Robert Grumezescu a interceptat o centrare venită din lovitură liberă și a reușit să reia în poartă, cu capul, peste portarul celor de la Unirea Slobozia care a ieșit neinspirat. Replica oaspeților a venit în minutul 36, când Soare a trimis balonul cu capul în bară. Repriza s-a încheiat cu două ocazii ale FCM Dorohoi. Prima repriză s-a încheiat cu scorul 1-0.

FCM Dorohoi rămâne în atac și în repriza secundă având mai multe ocazii prin Orășanu și Vrabie. Oaspeții s-au remarcat doar prin două șuturi periculoase în minutele 56 și 63, în ambele cazuri balonul fiind respins de portarul Prisacă. Minutul 68 a adus o ocazie imensă pentru FCM Dorohoi, după ce Vrabie a reușit să dribleze portarul și a trimis puternic spre poartă, însă fundașul Sloboziei, Soare a reușit să respingă „in extremis” cu capul balonul de pe linia porții. În ultimele 20 de minute, Unirea Slobozia și-a „revenit”, ocaziile pentru aceștia au început să apară. Oaspeții au avut o ocazie mare în minutul 70, dar Prisacă a reușit să respingă șutul violent din 12 metri. După mai multe tatonări, în minutul 84, Soare interceptează un balon venit dintr-un corner și după o bâlbâială în careul gazdelor, reușește să înscrie din 4 metri. Meciul s-a încheiat cu scorul de 1-1.

Rezultatul a fost echitabil pentru ambele echipe, iar antrenorii Adrian Mihalcea și Vespazian Colban au fost mulțumiți la sfârșitul meciului. Nelipsit la meciurile disputate pe teren propriu, Victor Mihalachi, finanțatorul echipei FCM Dorohoi a susținut echipa din tribună alături de deputatul Andrei Dolineaschi și alte oficialități locale și județene.

În etapa viitoare FCM Dorohoi va întâlni în deplasare pe Rapid CFR Suceava.

Sursa: DorohoiNews.ro

Vezi Galerie FOTO completă de la meci, Click AICI!

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.