Gabriel Vașvari: „Îmi doresc ca suporterii să vină în număr cât mai mare pentru că avem nevoie de ei”

Gabriel Vașvari: „Îmi doresc ca suporterii să vină în număr cât mai mare pentru că avem nevoie de ei”

Faptul că FC Botoşani va debuta pe „Municipal” în play-out este considerat drept un avantaj de către Gabriel Vaşvari. Mijlocaşul FC Botoşani speră ca vineri grupare locală să pună punct seriei de trei înfrângeri consecutive din 2016 printr-o victorie cu lanterna Ligii, însă avertizează că misiunea sa şi a coechipierilor săi nu va fi deloc una uşoară.

„Întâlnim Petrolul şi toată lumea se aşteaptă să câştigăm la pas acest meci având în vedere că ei sunt pe ultimul loc. Nu va fi însă deloc aşa. Vom avea parte de un meci foarte greu. Şi ultima confruntare pe care am câştigat-o contra lor a fost una dificilă, ne-am impus destul de greu. Cu siguranţă şi acum va fi greu pentru că ei se agaţă de oprice şansă aici la Botoşani şi vom avea o misiune foarte grea. E un avantaj că jucăm acasă acest meci pentru că venim după seria de trei meciuri fără victorie şi ne dorim să câştigăm acest meci. Nu e important să dau eu gol. Să dea oricine gol că nu am marcat deloc în 2016. Îmi doresc ca suporterii să vină în număr cât mai mare pentru că avem nevoie de ei. Trebuie să începem cu dreptul acest play-out şi să acumulăm cât mai multe puncte”, a declarat Gabriel Vaşvari.

Stirea anterioara

Nicolar Mușat: „Am găsit un grup foarte bun, atmosfera este ok”

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.