FCM Dorohoi: Seria de cinci victorii consecutive s-a oprit la Roman

FCM Dorohoi: Seria de cinci victorii consecutive s-a oprit la Roman

După victoria spectaculoasă (5-0) de pe teren propriu împotriva celor de la Ceahlăul Piatra Neamţ II, FCM Dorohoi a piedrut în faţa celor de la Petrotub Roman. Meciul s-a disputat ieri, 26 mai, de la ora 18:00, pe stadionul „Moldova” din Roman.

FCM Dorohoi a început meciul bine, însă ritmul echilibrat al primei reprize a fost rupt în momentul în care Chirilă a deschis scorul, în minutul 16.  Dorohoienii nu s-au lăsat, iar în minutul 30, Boroştean a restabilit egalitatea pe tabela de marcaj. Bucuria acestora nu a durat mult, după numai două minute, în minutul 32, Chirilă a reuşit dubla şi a readus Petrotubul în avantaj. Scorul la pauză a fost 2-1.

Repriza secundă a început cu ocazii de ambele părţi, încheiate totuşi fără succes. Meciul a fost destul de echilibrat, posesia mingii fiind aproximativ egală, totul terminându-se în minutul 70, când cei de la Petrotub au primit o lovitură de la 11 metri, transformată de Harbuzaru. Meciul s-a încheiat 3-1.

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.