Adrian Falub: „Este o victorie meritată deşi poate că scorul este puţin exagerat”

Adrian Falub: „Este o victorie meritată deşi poate că scorul este puţin exagerat”

După victoria de la Botoşani formaţia antrenată de Adrian Falub s-a apropiat la doar un punct de FC Botoşani în play-out-ul Ligii 1 Orange.

„Sunt fericit pentru că am câştigat pe un teren pe care se câştigă greu puncte, împotriva unei echipe care joacă foarte bine acasă. Din punct de vedere defensiv, am fost foarte bine organizaţi, am făcut un joc tactic foarte bun. O primă repriză în care am dat un gol dar după ce am recuperat mingea am suferit puţin şi o a doua repriză în care am profitat de spaţiile pe care ni le-au lăsat şi am reuşit să mai marcăm. Este o victorie meritată deşi poate că scorul este puţin exagerat. Pot să felicit jucătorii pentru că în ultimele meciuri am dat dovadă de spirit şi determinare. Din punct de vedere tactic am fost mult mai bine organizaţi ca Botoşaniul, am avut răbdare să ştim să jucăm un astfel de meci. Botoşaniul a riscat foarte mult şi noi am reuşit să profităm. Organizarea tactică a fost cheia succesului”, a declarat Adrian Falub, antrenorul principal al Concordiei Chiajna.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

WhatsApp introduce o nouă funcție. La ce va folosi Hidden Group

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.