VIDEO | Legea Dialogului Social creează nemulţumiri sindicatelor dorohoiene

VIDEO | Legea Dialogului Social creează nemulţumiri sindicatelor dorohoiene

O nouă lege referitoare la sindicatele din învăţământ, promulgată de curând, a fost discutată ieri, 25 mai 2011. După un traseu fulminant, Legea Dialogului Social 62/2011 a fost publicată la 10 Mai, în Monitorul Oficial, într-o formă dorită de Guvern, neputând să fie contracarată de clasa socială care este angajată în muncă. În principal, Legea Dialogului Social pune o serie de piedici activităţii sindicale, însă care nu pot fi stopate.

„Noi, liderii de sindicat nu putem cere să se facă mișcări ample de proces dintr-un motiv fiecare simplu: fiecare zi de grevă este contabilizată în bani care nu mai intră in buzunarul salariatului, la rândul său fiind dator la bănci. La urma urmei nu poți cere unui salariat să intre în grevă știind că ziua de proces nu va fi plătită, iar Guvernul profită de această situație”, a spus Liviu Romanescu, preşedinte Sindicatul Liber Învăţământ.

De asemenea, Legea Dialogului Social în momentul actual duce la scăderea interesului liderilor de sindicat,deoarece după ce încetează mandatul acestuia, liderul de sindicat nu mai este protejat în mod special de concediere timp de doi ani. Având în vedere această situaţie, în unitățile în care vor fi mai puțin de jumătate membrii de sindicat, ei vor fi reprezentați de liderul de la nivel local. Pentru a  pune la punct reprezentările si modalitatea de abordare a prevederilor acestei legi ,săptămâna viitoare prefectul Cristian Roman și președintele Consiliului Județean , Mihai Țâbuleac au invitat sindicatele la discuții .

”Încercăm să punem la punct modalitatea de aplicare a dialogului social la nivel local și județean. Importanță crescută vor avea sindicatele locale în detrimentul celor naționale pentru că se vor discuta contracte de muncă la nivel de unități”, a mai spus Liviu Romanescu.

 

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Telefonul înregistrează tot ce vorbim, fără să știm. Metoda simplă prin care poți dezactiva microfonul mobilului

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.