Vezi lista elevilor din județul Botoșani care vor primi bani de la stat pentru un calculator nou

Vezi lista elevilor din județul Botoșani care vor primi bani de la stat pentru un calculator nou

Lista elevilor şi studenţilor care primesc în 2016 bani de la stat pentru a-şi cumpăra un calculator nou a fost publicată pe site-ul Ministerului Educaţiei.

Elevii şi studenţii de până în 26 de ani, care provin din familii în care venitul brut lunar pe membru nu depăşeşte 150 de lei, beneficiază de un sprijin financiar destinat achiziţionării unui calculator nou, potrivit unui act normativ publicat recent în Monitorul Oficial.

Potrivit actului normativ, anul acesta 12.024 de elevi şi studenţi de până în 26 de ani (cu peste 5.000 mai puţin decât anul trecut, spre exemplu) vor beneficia de ajutorul financiar de 200 de euro acordat de autorităţi în vederea achiziţionării unui calculator personal nou, scrie avocatnet.ro.

Concret, beneficiare ale sprijinului vor fi familiile cu elevi şi/sau studenţi ai învăţământului de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, în care venitul lunar brut pe membru de familie nu depăşeşte 150 de lei lunar.

Conform prevederilor în vigoare, ajutorul va fi acordat sub forma unui bon valoric, care reprezintă contravaloarea în lei a sumei de 200 euro, calculată la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a lunii precedente achiziţiei.

Vezi aici lista finală a beneficiarilor din judetul Botosani

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.