Uniunea Europeană investește în oameni: Peste 140 de persoane din mediul rural și-au înființat propria afacere

Uniunea Europeană investește în oameni: Peste 140 de persoane din mediul rural și-au înființat propria afacere

Asociaţia Inter Concordia organizează joi, 19 iulie 2012, incepând cu ora 11:30, la Hotel Rapsodia, Botoșani conferința de închidere a proiectului „Dezvoltare economică durabilă prin creșterea calității resurselor umane din mediul rural”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013.

În cadrul evenimentului, reprezentanți ai Asociației Inter Concordia, precum și ai organizațiilor partenere vor oferi informații cu privire la rezultatele înregistrate în cadrul proiectului. În perioada februarie 2010 – iulie 2012, peste 1400 de șomeri, persoane aflate în căutarea unui loc de muncă și persoane ocupate în agricultura de subzistență din mediul rural au beneficiat de servicii de informare și conștientizare asupra posibilităților de dezvoltare de noi afaceri în mediul rural iar peste 700 de antreprenori din mediul rural au fost informați și conștientizați cu privire la necesitatea creșterii competențelor și abilităților.

Astfel, 278 antreprenori din mediul rural au beneficiat de servicii de consiliere profesională și dezvoltare personală; 789 șomeri, persoane în căutarea unui loc de muncă, persoane ocupate în agricultura de subzistență au beneficiat de servicii de consiliere, orientare și dezvoltare profesională în vederea inițierii unei afaceri; peste 450 de persoane au participat la programe de formare în domeniul antreprenoriatului, din care 148 și-au inființat o afacere și au beneficiat de asistență în cadrul proiectului pentru inițierea și dezvoltarea afacerii.

De asemenea, tot în cadrul proiectului a fost înființate și dotate 3 centre regionale (Botoșani, Alba-Iulia și Constanța) și un Centru Interregional de coordonare a rețelei (la Botoșani), s-au realizat campanii de promovare a culturii antreprenoriale în mediul rural (inclusiv s-a elaborat și diseminat un ghid cu potențiale afaceri non-agricole pentru mediul rural) și evenimente pentru promovarea parteneriatelor locale și regionale.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Autocar cu români implicat într-un accident cu un TIR, pe autostrada A4 Torino-Milano! Traficul a fost blocat

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.