Primarul de la Leorda a inaugurat de „Ziua Copilului” „Centrului de zi” „Îngeraşii Sfintei Marii”

Primarul de la Leorda a inaugurat de „Ziua Copilului” „Centrului de zi” „Îngeraşii Sfintei Marii”

În prezenţa oficialităţilor locale şi a câtorva cetăţeni ai comunei Leorda, a avut loc vineri, 1 iunie, inaugurarea oficială a „Centrului de zi” pentru copii „Îngeraşii Sfintei Marii” din comuna Leorda.

Aproximativ 50 de leordeni, primarul comunei Vasile Corneliu Ungureanu, viceprimarul comunei Constantin Angheluş, constructorul, consilieri locali PSD şi un grup de copii de la Şcoala Nr.1 Leorda, au luat parte la momentul festiv prilejuit de prezentarea noului centru.

Evenimentul a început cu oficierea slujbei de sfinţire a „Centrului de zi” pentru copii, urmat fiind de un moment artistic prezentat de copii de la Şcoala Nr.1 Leorda, care au cântat, au dansat şi au recitat, iar la sfârşit au primit pachete cu dulciuri din partea primarului.

După ce a ţinut să le mulţumească tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect, Vasile Corneliu Ungureanu, primarul comunei Leorda, i-a invitat pe toţi cei prezenţi la eveniment să viziteze încăperile noului centru.

„Sunt foarte bucuros de evenimentul în sine şi pentru faptul că finalizarea „Centrului de zi” pentru copii „Îngeraşii Sfintei Marii” a coincis cu Ziua Copilului, iar copiii Şcolii Nr.1 Leorda au avut o serbare în cinstea acestei zile. Mă bucură faptul că în aceşti opt ani de mandat am lucrat foarte mult pentru a aduce proiecte în special pentru educaţia copiilor şi pentru ca aceştia să poată învăţa, deoarece ei sunt viitorul comunei şi a ţării.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, Vasile Corneliu Ungureanu.

[nggallery id=134]

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.