Pompierii de la Stația Săveni au adus bucurie pentru patru frați, asigurându-se că Moș Crăciun nu îi va ocoli - FOTO

Pompierii de la Stația Săveni au adus bucurie pentru patru frați, asigurându-se că Moș Crăciun nu îi va ocoli - FOTO

Marian Sebastian, în vârstă de 14 ani, Ana Maria, în vârstă de 9 ani, și cei mici, Constantin și Mircea, ambii în vârstă de 5 ani, sunt patru frați din Săveni care și-au pierdut mama în urmă cu doi ani.

Tatăl și fratele cel mare, Marian Sebastian, depun eforturi zi de zi pentru a aduce puțină mâncare pe masă. În ciuda greutăților, le este dificil să ceară ceva de la Moș Crăciun. Fără jucării, dulciuri sau cunoștințe despre magia sărbătorilor, realitatea lor este plină de lipsuri.

Pompierii de la Stația Săveni au aflat despre situația lor și au hotărât să ofere o mână de ajutor, așa cum au făcut în trecut pentru alte familii nevoiașe din comunitatea lor. Astăzi dimineață, s-au mobilizat pentru a aduce bucurie celor patru frați, asigurându-se că Moș Crăciun nu îi va ocoli.

Darurile au fost primite cu emoție și lacrimi de mulțumire, surprinzându-i pe copii care nu se așteptau să aibă un Crăciun fericit. Chiar dacă gestul pompierilor nu poate umple golul din inimile lor, le-a adus un zâmbet și speranța în ochii.

O îmbrățișare de rămas bun și un „mulțumesc” spus din inimă le-a înseninat ziua salvatorilor și le-a reamintit că totul devine posibil atunci când ai alături oameni cu inimi mari.

Stirea anterioara

Droguri de risc și mare risc descoperite de polițiști la tineri ce se aflau în mașini oprite pentru control de rutină

Stirea Urmatoare

Atenție! Nova Apaserv va restricționa furnizarea apei din cauza unei avarii produse la Leorda. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.