Peste 2000 de persoane la Marșul pentru Viață de la Iași - FOTO

Peste 2000 de persoane la Marșul pentru Viață de la Iași - FOTO

Peste 2000 de persoane au mărşăluit sâmbătăla amiază pe străzile Iaşului, în semn de susţinere faţă de femeie și față de viața din pântecele femeii. Participanţii au pornit din Piața Unirii spre Str. Gavriil Musicescu, Bulevardul Independenței, Strada Elena Doamna, Strada Anastasie Panu şi s-au oprit în fața Catedralei Mitropolitane, de pe Bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Ei au purtat bannere cu mesaje de genul: „Am observat că toți cei care vor legalizarea avorturilors sunt deja născuți.”, „Alege viața!”, „Bărbații adevărați nu presează femeile să facă avort.”, „Cu fiecare copil un înger vine în lume”, „Fiecare copil merită o poveste”, „Bărbații adevărați protejează femeia și copilul”, „Fiecare copil merită o zi de naștere”.

În acest an, tema Marşului pentru Viaţă a fost „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”, organizatorii dorind să atragă atenția asupra faptului că binele femeii însărcinate nu este opus binelui copilului pe care îl poartă; binele se construiește unul pe altul, iar familia și societatea au de câștigat dacă sprijină femeile în perioada de sarcină, în general, și femeile aflate în criză de sarcină, în particular.

„Încercăm ca aceste evenimente pe care le organizăm, și anume aceste marșuri, să nu fie manifestări de protest, ci să fie mărturii; să fie o trăire a bucuriei, o trăire a lucrurilor care ne reprezintă și o trăire a firescului, cum ne place nouă să spunem. Și ce poate să fie mai firesc decât familia care înseamnă mama, tata, familia care înseamnă copilașii care-i ținem de mână, copilașii care au crescut și sunt mai înalți decât noi, dar și copilașii care sunt în burtica mamelor?”, a spus părintele Radu Brînză, coordonatorul Departamentului Pro Vitaal Arhiepiscopiei Iaşilor.

Părintele Felician Tiba, din partea Oficiului pentru Familii a Episcopiei Romano-Catolice, care a ținut să precizeze că: „este unul din puținele marșuri la care nu cerem nimic, ci am venit să apărăm ceea ce avem. În sfârșit ne arătăm și noi mulțumiți de faptul că avem și trebuie doar să apărăm ceea ce avem. E vorba de acest dar extraordinar de frumos care este viața”.

Participanți de toate vârstele au atras atenția asupra importanței rolului mamei în viața lor:
„O apreciez pe mama pentru că mă iubește și m-a născut.” – Maria, 5 ani și jumătate
„Am venit aici pentru a face o faptă bună pentru viața copiilor pierduți și pentru cei care se vor naște de acum înainte. (…) Pentru mine mama e un cristal care nu are valoare și nu poate fi definit.” –Alexandru, 15ani
„Fiecare copil este unic și reprezintă o mare bucurie, iar mama e cel mai drag om.”Otilia, 27 de ani
„Femeia înseamnă mama și soția mea – femeia e un laborator de viață” – Ștefan
„Chiar dacă sunt o femeie de carieră, nimic nu mă satisface mai mult decât poziția mea de mamă. Nicio femeie de carieră nu este mai puternică decât o mamă care-și ține copilul de mână. Nicio femeie top model din lume nu este mai frumoasă decât o femeie însărcinată” –  Silvia Săcăleanu, director Școala Generală Bodești, comuna Scânteia, jud. Iași

Marşul pentru Viață a fost organizat de Pro Vita Iași, alături de Asociația Studenți pentru Viață – București, și în parteneriat cu Youth Association for personal Development and Innovative Programs Iași și Asociația Familia Tradițională, cu sprijinul altor instituții locale.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Dan Șlincu: Șapte oferte pentru construirea noului pod peste Siret de la Vârfu Câmpului

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.