Fundaţia Star Of Hope Romania în parteneriat cu Primăria Municipiului Botoşani, lansează oficial proiectul Oportunităţi de dezvoltare pentru copiii din Botoşani

Fundaţia Star Of Hope Romania în parteneriat cu Primăria Municipiului Botoşani, lansează oficial proiectul Oportunităţi de dezvoltare pentru copiii din Botoşani

Proiectul este finanţat de Primăria Municipiului Botoşani şi Fundaţia Star of Hope Romania. Va fi finalizat în decembrie 2013.

Principalele obiective urmărite sunt:

- Dezvoltarea abilităţilor sociale, de comunicare pentru 35 copii aflaţi în dificultate

- Informarea a 100 copii privind drepturile copilului.

- Îmbunătăţirea capacităţilor parentale pentru 20 părinţi din Botoşani

- Sensibilizarea comunităţii din Botoşani cu privire la rolul şi importanţa familiei, privind drepturile copilului şi implicarea comunităţii în promovarea lor.

„Copilul este constructorul spiritual al omenirii, iar obstacolele în calea dezvoltării sale

libere sunt pietrele din zidul în care a fost închis sufletul omului.” – Maria Montessori.

Rezultatele aşteptate:

- 20 părinţi îşi vor îmbunătăţi nivelul cunoştinţelor privind rolul, responsabilităţile lor

- 2000 reprezentanţi ai comunităţii din Botoşani vor fi sensibilizaţi/informaţi cu privire la importanţa prevenirii separării copilului de familie

- 35 copii vor fi sensibilizaţi cu privire la drepturile copilului, dreptul la educaţie, importanţa familiei pentru fiecare copil

- organizare 1 curs instruire „Drepturile copilului”

- organizare 1 concurs pentru 100 copii

- organizare 1 excursie pentru 35 copii

- întărirea parteneriatului cu autorităţile locale

Fundaţia Star of Hope Romania este o organizaţie neguvernamentală românească, apolitică, înfiinţată în anul 1998, cu sediul central la Iaşi. Misiunea fundaţiei este de a îmbunătăţi calitatea vieţii copiilor aflaţi în dificultate, în special a copiilor cu dizabilităţi. Organizaţia a înfiinţat 2 Centre de zi pentru copii aflaţi în dificultate în Botoşani şi Huşi şi 3 Centre de zi pentru copii cu dizabilităţi în Iaşi, Dorohoi, Bârlad.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.