Caravana SEV a pus în mişcare ONG-urile din Botoşani

Caravana SEV a pus în mişcare ONG-urile din Botoşani

Asociaţia B-Right Media a dat startul naţional al Caravanei SEV printr-un eveniment organizat duminică, 15 septembrie, la sediul centrului său de voluntariat. Reprezentanţi ai 17 organizaţii dar şi voluntari interesaţi de Serviciul European de Voluntariat (SEV) au răspuns afirmativ invitaţiei de a fi prezenţi la evenimentul care i-a adus împreună pentru informare, inspiraţie şi schimb de experienţă.

Participanţii au avut oportunitatea să interacţioneze cu persoane resursă - voluntari români şi străini, dar şi organizaţii acreditate pentru a găzdui şi trimite voluntari, de la care au putut afla informaţii clare şi prietenoase despre implementarea proiectelor SEV, actorii şi conceptele cheie, procedura de obţinere a acreditării, ciclul unui proiect SEV sau motoare de căutare a partenerilor.

Caravana SEV este un eveniment ce se organizează în cadrul proiectului „gONG: Voluntariatul intră în scenă!”, finanţat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acţiune – Structuri de Suport SEV, derulat de Pro Vobis în parteneriat cu Asociaţiile A.R.T. Fusion, Creativ, Team for Youth şi Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca. Evenimentul se desfăşoară, sub acelaşi format, în 26 de localităţi din tot atâtea judeţe din ţară, în perioada 15 septembrie – 25 octombrie, cu scopul de a pune în mişcare 390 de organizaţii române interesate să devină active în cadrul programului SEV. Asociaţia B-Right Media este pentru al doilea an consecutiv coordonator local al Caravanei SEV.

Serviciul European de Voluntariat, finanţat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acţiune, stimulezează mobilitatea transnaţională şi implicarea în proiecte de voluntariat a tinerilor. SEV le permite tinerilor cu vârste între 18 şi 30 de ani să desfăşoare stagii de voluntariat pentru perioade de câteva săptămâni până la 12 luni în organizaţii din străinătate. SEV promovează coeziunea socială, solidaritatea şi toleranţa între tinerii europeni, cât şi cetăţenia activă. Programul este o oportunitate de dezvoltare personală şi profesională adresată tinerilor europeni. Anual, cîteva mii de tineri europeni, printre care şi români, participă la stagii SEV în Europa.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.