„Cafeneaua Publică” marca Consiliul Judeţean al Elevilor Botoşani

„Cafeneaua Publică” marca Consiliul Judeţean al Elevilor Botoşani

În data de 15 aprilie 2014 Consiliul Judeţean al Elevilor Botoşani a organizat activitatea „Cafeneaua Publică” din cadrul proiectului „CiNE contează pe tine”.

Proiectul este iniţiat de Asociaţia Elevilor Mehedinţeni, în parteneriat cu Consiliul Naţional al Elevilor, şi cofinanţat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acţiune(Youth in Action ) şi are ca scop identificare pricipalelor dificultăţi  de adaptare întâmpinate de tinerii din familii defavorizate şi sprijinirea acestora.

În urma primei etape, ce a constat în distribuirea, completarea şi centralizarea chestionarelor, s-a realizat un centralizator la nivelul judeţului Botoşani care a constatat că primele 5(cinci) probleme cu care se confruntă tinerii cu dificultăţi în adaptare sunt absenteismul frecvent, abandonul şcolar, problemele sociale (relaţionare deficitară în clasă, cu profesorii), problemele familiale şi cele economice.

Etapa a doua a constat în organizarea „Cafenelei Publice” unde tinerii  liceeni, în număr de 30, au identificat care sunt tipurile de probleme cu care se confruntă elevii, care sunt resursele/instituţiile la care pot apela în funcţie de problemele semnalate, cum pot contacta elevii cu dificultăţi de adaptare, ce activităţi poate desfăşura Consiliul Şcolar al Elevilor/Consiliul Judeţean al Elevilor pentru aceşti tineri şi ce ar trebui să conţină un ghid al oportunităţilor.

Concluziile acestor activităţi se vor face la Seminarul Naţional al Preşedinţilor ce va avea loc în perioada 24-27 aprilie la Băile Herculane.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.