ASOCIAŢIA SUFLETE ALBASTRE - Lansare proiect „UN PAS PENTRU INCLUZIUNE”

ASOCIAŢIA SUFLETE ALBASTRE - Lansare proiect „UN PAS PENTRU INCLUZIUNE”

Proiectul este cofinanţat de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BOTOŞANI prin Programul anual privind finanţările nerambursabile de la bugetul propriu al UAT Municipiul Botoşani, pentru activităţi nonprofit – cultură, educaţie civică, social, protecţia mediului şi sport pentru anul 2019, în conditiile prevăzute de Legea 350/2005, domeniul de finanţare: EDUCAȚIE.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 19.700,00 lei, din care:
13.000,00 lei – valoare eligibilă nerambursabilă din fondurile bugetului Municipiului Botoşani;
6.700,00 lei – cofinanţarea eligibilă a beneficiarului.

Scopul proiectului: Îmbunătățirea procesului de recuperare/învățare prin consolidarea unui sistem inovativ de predare-învățare suplimentar, adaptat prin tehnologie modernă, pentru copiii și tinerii cu TSA, Sindrom Down și alte tulburări de dezvoltare.

Activităţile prevăzute în proiect se vor desfăşura în perioada 01.08 - 30.11.2019 la sediul asociației, precum și in spații publice și private din județul Botoșani.

Grupul ţintă al proiectului este format din: Beneficiari direcți: 20 de copii cu CES (TSA, Sindrom Down, alte tulburări de dezvoltare), Beneficiari indirecți: actualii și viitorii beneficiari ai asociației, familia extinsă a celor 20 de copii, Beneficiarii finali: copiii cu CES.

Prin implementarea proiectului se vor obţine următoarele rezultate:
20 de copii cu CES vor beneficia de adaptarea și imbunătățire programului de învățare prin tehnologie,
20 de familii ale copiilor cu CES vor participa la programul de învățare,
3 unități școlare vor colabora la îndeplinirea obiectivelor proiectului,
peste 100 de copii tipici, participanți la grupurile de lucru își vor crește gradul de empatie și sprijin pentru copiii cu CES,
15 voluntari selecționați din rândul unităților școlare,
1 conferinţă de încheiere proiect,
Peste 1000 de persoane informate.

Persoane de contact: Preşedinte, Psih. Parfenov Rodica
Coordonator proiect, Ec. Adumitroaie Ştefania

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.