AJOFM Botoșani: În atenţia absolvenţilor promoția 2022

AJOFM Botoșani: În atenţia absolvenţilor promoția 2022

Reamintim absolvenților instituţiilor de învăţământ, faptul că, în termen de 60 de zile de la absolvire, sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţa Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani pentru a beneficia de servicii personalizate în vederea integrării pe piaţa forţei de muncă.

Potrivit prevederilor Ordinului nr. 5549 din 5 noiembrie 2021 al Ministrului Educaţiei cursurile claselor terminale din învăţământul liceal se încheie în data de 27 mai 2022(data limită de înregistrare în evidența AJOFM Botoșani 25 iulie 2022)

Precizăm că înregistrarea ca persoană în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităților acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Astfel, absolvenţii instituțiilor de învățământ care se înregistrează în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forței de muncă în raza cărora își au domiciliul, beneficiază de servicii de informare şi consiliere profesională, medierea muncii, servicii gratuite de formare profesională, precum și de facilități financiare.

Actele necesare pentru înregistrarea absolvenților în evidenţa AJOFM Botoșani ca persoane în căutarea unui loc de muncă, sunt:
• actul de identitate, în original;
• actele de studii şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii, în original;
• curriculum vitae, întocmit conform modelului comun aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.021/2004 pentru aprobarea modelului comun european de curriculum vitae;
• declaraţie pe propria răspundere, sub sancţiunile aplicate faptei de fals în declaraţii, că persoana nu are restricţii medicale care o împiedică să presteze muncă sau că are eventuale restricţii medicale care o împiedică să presteze o anumită muncă

Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana, în vârstă de minim 16 ani, care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.

Absolvenţii de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, sunt așteptați să se înregistreze în evidența Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani. 

Elevii care nu au situaţia școlară încheiată la toate materiile, se pot înregistra în evidențele agenției în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigență.

Stirea anterioara

Asfaltare finalizată pe Lotul 1 din Drumul Strategic - FOTO

Stirea Urmatoare

Se dau câte o sută de euro direct de la stat! Veste uriașă pentru 200.000 de români

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.