Activitate de voluntariat la Viișoara  în cadrul proiectului „De vorbă cu BUNICIIˮ - FOTO

Activitate de voluntariat la Viișoara în cadrul proiectului „De vorbă cu BUNICIIˮ - FOTO

Experiențe noi pline de emoții au trait joi, 26 august, echipa de voluntari din cadrul proiectului „De vorbă cu BUNICIIˮ de la Viișoara, proiect de colaborare primărie - școală – părinți. Au fost vizitați 10 bunici, între 80 și 95 de ani, care au fost încântați de prezența „oaspețilorˮ - d-l primar Rîmbu Laurențiu Constantin, d-na secretară Botez Alexandra, cadrele didactice Ceică Cristina Luminița și Epure Violeta, asistentul medical comunitar Alina Haldan, Chiorescu Georgiana Adriana din partea părinților. Ne bucurăm de faptul că activitățile desfășurate în cadrul acestui proiect au avut ecou, deoarece unul dintre consilierii primăriei Viișoara, d-l Gavril Ioan, și-a donat indemnizația de consilier în folosul bunicilor noștri. 

Bineînțeles că nici de această dată nu au lipsit copiii care au venit într-un număr și mai mare, elevi din clasele V – VIII, atât de la Viișoara cât și de la Cuza Vodă. S-a închegat o echipă de voluntari tineri care vor să facă un bine bunicilor, să-i sprijine, să-i asculte și să le mai aline dorul de copii și nepoți.

Activitatea de joi s-a desfășurat pe parcursul a 4 ore, timp în care au fost vizitați 7 bunici din Cuza Vodă și 3 bunici din Viișoara Mare. Uneori sau poate chiar tot timpul bunicii noștri au nevoie de sprijin emoțional, moral. Au nevoie să vorbească, să împărtășească din experiența lor de viața, iar voluntarii acestui proiect au simțit acest lucru. Unul dintre bunici, veteran de război, având venerabila vârstă de 95 de ani, a împărtășit copiilor câteva secvențe, deloc plăcute, din perioada celui de al doilea război mondial. A sfătuit copiii să fie cuminți, să învețe și să-i ajute pe cei care au nevoie, urându-le totodată succes la școală. Un alt bunic ne-a descris modalitatea de obținere a pânzei de cânepă din care părinții lor confecționau îmbrăcămintea. 

La unii dinre bunici erau veniți copiii să-i ajute iar atunci când au văzut mulțimea ce îi vizitează le-a crescut și mai mult inima de bucurie, oferindu-le elevilor pere, mere, struguri, cerându-le să vină ori de câte ori vor putea. 

De această dată am contribuit la binele bunicilor noștri și cu lucruri practice, deoarece pe lângă masa caldă oferită, li s-a adus apă și li s-au administrat medicamente intramuscular.

Ca de fiecare dată, bunicii ne-au examinat îndelung, cu privirea lor caldă și senină, întrebându-ne ,„de-a cui suntem” iar atunci când recunoșteau o figură cunoscută parcă li se umplea sufletul și inima de bucurie. Pe noi, ca voluntari, fiecare vizită ne ambiționează și mai mult să ne continuăm proiectul, sperând că și alți voluntari vor contribui în a aduce zâmbete pe fețele acestor bunici. (Consilier educativ, prof. Ceică Cristina Luminița)

Stirea anterioara

Zodiile pășesc într-o lume a armoniei și iubirii odată cu echinocțiul de toamnă. Horoscopul lunii septembrie!

Stirea Urmatoare

Sancțiune de 2.000 de lei și material lemnos confiscat

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.