Acțiune caritabilă a organizației PNL din municipiul Botoșani

Acțiune caritabilă a organizației PNL din municipiul Botoșani

Membrii organizației municipale a PNL Botosani au făcut, duminică, gesturi caritabile, oferind cadouri copiilor și tinerilor institutionalizați în Centrul de Intergrare prin Terapie Ocupațională și Centrul „Sf.Mina”.

Ei au dăruit acestora dulciuri, fructe și haine. „In cele doua centre ale DGASPC locuiesc copii cu nevoi speciale, dar si tineri ce incearca sa se integreze prin terapie ocupationala. Membrii PNL le-au oferit tinerilor, pe langa dulciuri, fructe si hainute, un program artistic de traditii si obiceiuri populare sustinut de ansamblul „Codruletul” din Vorona, iar copii au prezentat un program de poezii, cantece si colinde”, se arată în comunicatul PNL.

Luni, membrii PNL Botosani vor face o vizita si la Sanatoriul Podriga si Caminul de batrani din  sat Vladeni, comuna Corlateni carora le-au pregatit cateva pachete cu alimente si haine necesare sezonului rece.

Sarbatori fericite si „La multi ani”!

Stirea anterioara

Daniela Crudu a făcut anunţul după despărţirea de Valentin. „Sunt gravidă”

Stirea Urmatoare

300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor de Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.