Uimitoarea dietă cu strugri: Scapi de 5 kg în doar 5 zile

Uimitoarea dietă cu strugri: Scapi de 5 kg în doar 5 zile

Cei care doresc să slăbească în această perioadă trebuie să afle că strugurii sunt un aliat imbatabil împotriva excesului ponderal.

Iată în ce constă o cură cu struguri: se începe cu o perioadă de încălzire de 3 zile, în care se consumă progresiv o jumătate de kilogram de struguri în prima zi, un kilogram în a doua, ajungânduse la 1,5 kilograme în cea de-a treia zi.

După aceste zile în care ne obişnuim digestia cu strugurii, urmează 5 zile în care se consumă numai şi numai struguri, ca atare sau sub formă de must. După ultima zi de cură ne obişnuim gradat cu alimentele normale, consumând mai întâi infuzii de plante îndulcite cu miere şi alimente uşoare (supe de legume, cartofi fierţi sau copţi etc.), ajungând ca în 3-4 zile să se revină la alimentaţia normală.

Cura cu struguri este recomandată pentru eliminarea rapidă a kilogramelor nedorite (între 3-5 kilograme), a toxinelor din organism şi pentru accelerarea metabolismului.

Singurul supliment care se permite pe parcursul curei sunt ceaiurile calde neîndulcite de chimen, mentă sau cimbrişor, pentru a combate eventuala diaree sau crampele abdominale.

Contraindicaţii la cura cu struguri: persoanele care suferă de diabet, probleme renale grave, hipertensiune, retenţie de apă, colită şi diaree cronică.

Stirea anterioara

DJ Wanda se luptă cu o boală cruntă. Andreea Marin i-a sărit în ajutor

Stirea Urmatoare

A început modernizarea unui nou drum județean de piatră - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.