Sunătoarea, planta cu efecte neaşteptate. Medicii avertizează femeile

Sunătoarea, planta cu efecte neaşteptate. Medicii avertizează femeile

Specialiştii au avertizat că tratamentul cu sunătoare slăbeşte efectul pilulelor şi al implanturilor contraceptive, putând duce la apariţia unor sarcini nedorite.

Începând din anul 2000, organizaţia Medicines and Healthcare products Regulation Agency (MHRA) din Marea Britanie au înregistrat 19 cazuri în care se bănuieşte că sunătoarea ar fi interacţionat cu contraceptivele hormonale; în 15 cazuri, au apărut sarcini neplanificate, iar în alte 4 cazuri – sângerări menstruale neregulate, scrie descopera.ro.

Sunătoarea (Hypericum perforatum) este o plantă cu multiple virtuţi terapeutice; în medicina populară românească, a fost utilizată multă vreme în special pentru tratamentul unor afecţiuni ale ficutului şi tubului digestiv, iar în Occident este prescrisă adesea pentru tratarea anxietăţii şi a stărilor depresive uşoare şi moderate.

Totuşi, administrarea aceastei plante prezintă şi unele pericole, deoarece interferă cu alte tratamente, reducându-le efectul. Astfel, se cunoaşte faptul că reduce efectele medicamentelor imunosupresoare, ceea ce ar putea determina respingerea unor transplanturi.

Iar acum, medicii reînnoiesc avertismentul în privinţa unei interacţiuni ale sunătoarei cu anumnite contraceptive hormonale, cum sunt implanturile şi pilulele anticoncepţionale.

Pe pachetele de contraceptive orale şi implanturile anticoncepţionale sunt, în general, înscrise texte ce recomandă pacientelor să nu ia remedii fitoterapeutice, deoarece acestea ar putea reduce efectul tratamentului, dar MHRA a insistat ca medicii să reînnoiască aceste sfaturi atunci când prescriu asemenea tratamente pacientelor lor.

De asemenea, pe unele pachete de preparate ce conţin sunătoare sunt menţionate posibilele ei efecte negative, în ceea ce priveşte interacţiunea cu alte medicamente, însă pe piaţă circulă multe produse neautorizate care nu sunt însoţite de această informaţie. Sursa: realitatea.net

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Telefonul înregistrează tot ce vorbim, fără să știm. Metoda simplă prin care poți dezactiva microfonul mobilului

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.