Spitalele se plâng că nu au bani pentru tratamente. Nicolăescu acuză managerii că nu-şi fac treaba

Spitalele se plâng că nu au bani pentru tratamente. Nicolăescu acuză managerii că nu-şi fac treaba

Managerii spitalelor se plâng că banii alocaţi de la casele de asigurări de sănătate ajung cel mult pentru plata salariilor, neputând fi luate în calcul tratamentele pacienţilor. De cealaltă parte, Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii, spune că spitalele nu primesc mai puţini bani, dar unii directorii nu au înţeles rolul pe care îl au ca manageri, ei putând mări fondurile renunţând la spitalizările fictive şi folosind alocările pentru ambulatoriu, unde pot fi 30% internări pe zi.

Banii alocaţi spitalelor au scăzut cu procente între 5 şi 30, dar pentru managerii spitalelor mici orice diminuare este resimţită, întrucât duce spre imposibilitatea de a acorda tratamente bolnavilor, au declarat managerii unor unităţi sanitare, potrivit Mediafax.

Aceştia au precizat că pregătesc un memoriu, pe care îl vor trimite ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, înainte să ajungă "în situaţia de a pune lacătul pe spitale".

Managerii au mai spus că se tem încă să vorbească deschis, sperând fiecare într-o posibilă negociere în urma căreia să mai primescă un leu - doi în plus.

Ministrul Sănătăţii a ţinut să lămurească această situaţie. "Spitalele nu vor primi mai puţini bani. Cred că managerii spitalelor nu au apucat să citească ultimele documente ale Ministerului Sănătăţii. De aceea, secretarii de stat Raed Arafat şi Adrian Pană participă la o videoconferinţă cu aceştia, pentru a le explica ceea ce nu au înţeles. De fapt, acei manageri nu au înţeles nimic din rolul pe care îl au ca manageri de spitale. În bugetul FNUASS au crescut sumele pentru ambulatoriile de specialitate, pentru servicii paraclinice, medicina de familie. Prin normele la contractul cadru, managerii pot mări fondurile, prin renunţarea la internări fictive. Pot avea 30 la sută internare de zi", a spus ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că nu a înţeles ce caută anumiţi manageri în fruntea "acelor spitale". "Cred că meseria de manager este printre cele mai grele. Trebuie să fii manager, nu politruc. Vrem să fim mai exigenţi şi să nu mai plătim cazurile fictive", a mai spus ministrul Sănătăţii.

Cele mai multe spitale din România, cu excepţia celor de urgenţă, ar putea să-şi închidă porţile, pentru că banii alocaţi de la casele de asigurări de sănătate ajung cel mult pentru plata salariilor, neputând fi luate în calcul tratamentele pacienţilor, susţin managerii unor unităţi sanitare.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.