Procedură: Ce trebuie să facă o persoană dacă s-a infectat cu coronavirus după prima doză de vaccin

Procedură: Ce trebuie să facă o persoană dacă s-a infectat cu coronavirus după prima doză de vaccin

Riscul infectării cu COVID-19 după administrarea primei doze există, avertizează medicii. În acest sens, coordonatorul campaniei privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, dr. Valeriu Gheorghiţă, a precizat marţi că studiile arată că o persoană infectată după ce a fost imunizată prima oară trebuie să aştepte vindecarea şi la circa o lună poate face rapelul sau poate relua schema de vaccinare complet.

„Am emis o instrucţiune în acest sens. Dacă o persoană este depistată, dacă este diagnosticată cu infecţie SARS-CoV-2 după efectuarea primei doze, evident că se aşteaptă vindecarea bolii şi la un interval de circa o lună de zile se poate efectua rapelul sau se reia schema complet, dacă perioada dintre prima doză şi doza de rapel depăşeşte intervalul de 6 săptămâni, de 42 de zile”, a afirmat doctorul militar Valeriu Gheorghiţă, potrivit Agerpres.

El a fost întrebat, într-o conferință de presă, dacă mai este recomandat rapelul în cazul unei persoane care a efectuat prima doză de vaccin şi, ulterior, s-a infectat cu COVID-19.

Medicul militar a explicat că Centrul pentru Controlul Bolilor din SUA „nu recomandă reluarea schemei complete, doar doza de rapel”.

„În momentul de faţă, comisia ştiinţifică din România pledează pentru reluarea schemei complete, repet, dacă intervalul dintre prima doză şi următoarea depăşeşte cele 6 săptămâni. La acest moment, lucrurile sunt în dezbatere, am cerut un punct de vedere oficial şi de la compania Pfizer, având în vedere că datele de eficacitate la acest moment sunt disponibile pentru administrarea celor două doze. Împreună cu compania Pfizer şi împreună cu comisia ştiinţifică vom lua decizia potrivită, dar, da, se recomandă cel puţin doza de rapel la aceste persoane”, a mai declarat medicul Valeriu Gheorghiţă.

Stirea anterioara

Cum slăbește Florin Piersic Jr. 1 kg pe zi cu o regulă simplă

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.