Ministerul Sănătății susține propunerea deputatului Tamara Ciofu pentru extinderea unităților de asistență medico-socială în mediul rural

Ministerul Sănătății susține propunerea deputatului Tamara Ciofu pentru extinderea unităților de asistență medico-socială în mediul rural

Deputatul PSD Tamara Ciofu a primit un răspuns favorabil din partea ministrului Sănătății, Eugen Nicolăescu, cu privire la interpelarea sa pentru extinderea unităților de asistență medico-socială în mediul rural. Ministerul Sănătății și celelalte instituții publice responsabile se vor implica și vor colabora pentru susținerea demersurilor inițiate de reprezentanta PSD Botoșani în vederea rezolvării nevoilor medicale și sociale ale populației, în funcție de caracteristicile și specificul fiecărei localități.

„Extinderea rețelei de unități de asistență medico-sociale se realizează la inițiativa autorităților publice locale, în funcție de fondurile bugetare alocate, iar Ministerul Sănătății împreună cu celelalte instituții implicate (MMFPSPV și MFP) se va implica și va colabora pentru susținerea acestor demersuri în vederea rezolvării nevoilor medicale și sociale ale populației, în funcție de caracteristicile și specificul fiecărei localități”, se arată în răspunsul ministrului Sănătății la interpelarea deputatului PSD.

Pentru finanțarea înființării unor astfel unități medico-sociale, Ministerul Sănătății a introdus un punct în Strategia în domeniul sănătății, la capitolul infrastructură sanitară, pentru alocarea fondurilor structurale europene ce vor fi disponibile în domeniul sănătății, în noul exercițiu financiar al Uniunii Europene 2014-2020.

„Strategia în domeniul sănătății, în conformitate cu recomandările FMI și cele ale Băncii Mondiale, formulate în cadrul Raportului de analiză funcțională a sistemului de sănătate, are ca obiective asigurarea unei finanțării adecvate a sistemului de sănătate, incluzând în același timp și necesarul de cheltuieli și costurile aferente impactului procesului de îmbătrânire a populației, inclusiv pentru servicii medico-sociale specifice populației vârstnice”, se precizează în răspunsul Ministerului Sănătății.

Deputatul PSD, Tamara Ciofu a depus la sfârșitul lunii februarie a.c. la Camera Deputaților o interpelare prin care a solicitat Ministerului Sănătății ca în următorul exercițiu bugetar din anul 2014, să ia în calcul extinderea rețelei de unități de asistență medico-socială în mediul rural, în special în localitățile cu un număr mare de persoane în vârstă care au nevoie de sprijin pentru asigurarea îngrijirii personale și a tratamentului medical.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.