Lipsa micului-dejun duce la îngrăşare

Lipsa micului-dejun duce la îngrăşare

Un studiu recent arată că cei care renunţă la micul dejun de mai mult de trei ori pe săptămână se îngraşă cam 13 kilograme într-un singur an.

Explicaţia specialiştilor este că, dacă nu mâncăm la scurt timp după ce ne trezim, ne scade glicemia, şi astfel, puţin mai târziu, simţim brusc pofta de dulciuri şi alte alimente nesănătoase. Foarte mulţi dintre participanţii la studiu care au recunoscut că nu prea iau micul dejun au mărturisit că mănâncă, doar câteva ore mai târziu, ciocolată sau diverse batoane dulci şi beau băuturi carbogazoase, relatează girly.ro.

Lipsa micului dejun ne face să consumăm circa 250 de calorii în plus într-o zi şi, dacă nu le ardem prin exerciţii fizice, riscăm să ne îngrăşăm foarte mult. sursa: jurnalul.ro

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.