Incompatibilitatea postului de manager al Spitalului Municipal Dorohoi decisă de ANI

Incompatibilitatea postului de manager al Spitalului Municipal Dorohoi decisă de ANI

În urmă cu aproximativ o lună, trei dintre membrii Consiliului de Administraţie a Spitalului Municipal Dorohoi au solicitat demisia managerului spitalului, dr. Valerian Andrieş pe motivul incompatibilităţii funcţiilor de consilier judeţean şi director al spitalului.

Din cauza acestor neînţelegeri, Valerian Andrieş a luat decizia de a trimite o adresă oficială către Agenția Națională de Integritate(ANI) pentru a lămuri această problemă.

„Spitalul nefiind în subordinea Consiliului Județean şi neavând nicio relație contractuală cu Consiliul Județean, există posibilitatea să nu fiu incompatibil. Pentru această clarificare așept răspunsul oficial de la ANI. După ce voi primi acest răspuns şi în urma unei discuții cu domnul primar, voi hotărâ ce voi face. Contractul meu expiră în noimbrie 2013.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, managerul Spitalului Municipal Dorohoi, dr. Valerian Andrieş.

În urma acestei adrese oficiale trimise către ANI, Valerian Andrieş a primit confirmarea că cei de la ANI au primit la rândul lor această adresă şi urmează să fie analizată pentru a putea soluţiona problema. După primirea răspunsului de la ANI, dr. Valerian Andrieş se va întâlni cu primarul Dorin Alexandrescu, pentru a discuta soluția cea mai corectă pentru Spitalul Municipal Dorohoi.

Conform articolului 180 din Legea Sănătăţii, „funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu exercitarea oricăror altor funcţii salarizate, nesalarizate sau/şi îndemnizate, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul medical în aceeaşi unitate sanitară, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică.”

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.