De ce trebuie să consumăm proteine?

De ce trebuie să consumăm proteine?

Proteinele sunt baza metabolismului uman şi sunt esenţiale pentru toate procesele care au loc în organism. Nu putem trăi fără proteine, ele fiind principala sursă de energie a organismului şi elementele principale din fiecare celulă a corpului.

O femeie adultă are nevoie de circa 46 de grame de proteine zilnic, în timp ce un bărbat are nevoie de 56 de grame de proteine în fiecare zi. Un adolescent are nevoie de circa 52 de grame, iar, un copil, de 10 grame zilnic. Dacă aceste valori sunt depăşite, pot să apară disfuncţii renale, iar un aport insuficient favorizează acumularea de grăsime şi pierderea de masă musculară. La modul general, ponderea proteinelor în alimentaţie trebuie sa fie de 0,8 grame pe kilogram

Un aport corect de proteine este esenţial pentru funcţionarea corectă a metabolismului. Ideal este ca, între 10% şi 35% din caloriile consumate de organism să provină din arderea metabolică a proteinelor.

Dietele bogate în proteine sunt considerate ca fiind cele mai eficiente cure de slăbire! Proteinele sunt un glonţ magic care topeşte grăsimi. Simpla înlocuire a carbohidraţilor cu proteine este o cale eficienta de a pierde în greutate. Secretul stă în faptul că organismul consumă mai multe calorii pentru a metaboliza un gram de proteine, decât în cazul unui gram de lipide sau glucide.

Proteinele sunt săţioase şi menţin la un nivel constant glucoza din sânge. Pe de altă parte, o dietă proteică este eficientă dacă este respectată pe o perioadă scurtă. Ideal, maximum patru săptămâni, doar pentru oamenii tineri şi în perfectă stare de sănătate.

Una dintre caracteristicile metabolismului uman este acela că proteinele nu pot fi stocate şi trebuie aduse constant în organism, prin alimentaţie. Doar lipidele pot fi păstrate ca “rezerve”, sub formă de depozite adipoase. Acesta este şi mecanismul pentru care ne îngrăşăm atunci când raportul dintre lipide, proteine şi carbohidraţi este dereglat.

Vegetale sau animale? Care sunt cele mai bune surse
Nu există proteine bune sau proteine mai puţin bune. Organismul nu face diferenţa între proteinele de origine animală şi cele vegetale, pentru că, indiferent de sursa lor, proteinele sunt descompuse în aminoacizi. 13 aminoacizi pot fi sintetizaţi în organism din proteinele consumate, în timp ce alţi 9, numiţi esenţiali trebuie aduşi obligatoriu din alimentaţie. În consecinţă, omul are nevoie şi de proteinele vegetale, dar şi de cele animale.

Proteine vegetale
Leguminoasele, cerealele integrale, nucile, seminţele sunt esenţiale, acestea fiind şi cele mai bune surse de proteine vegetale. Totuşi, acestea nu conţin unii aminoacizi esenţiali, ceea ce duce la carenţe nutritive importante, care determină diminuarea masei musculare, oboseală, crampe musculare şi insomnii.

Partea foarte bună este că acestea conţin şi o cantitate importantă de fibre, obligatoriu necesare unei nutriţii corecte.

Proteinele animale
Principalele surse sunt carnea şi peştele, ouăle şi brânza. Acestea conţin toţi aminoacizii esenţiali, vitamine pe care nu le putem sintetiza şi un aport de grăsimi echilibrat, dar nu conţin fibre. Proporţia ideală între aportul de proteine animale şi vegetale este de 3:1. În felul acesta, ai parte de o nutriţie corectă şi echilibrată, care aduce în organism tot ceea ce este esenţial unui metabolism activ şi sănătos.

Rol esenţial în imunitate
Proteinele sunt elemente esenţiale pentru susţinerea sistemului imunitar. Anticorpii, celulele albe şi toate celulele care intervin în mecanismele de imunitate naturală sunt formate din proteine. În absenţa unui aport corect de proteine animale, capacitatea organismului de a face faţă la agenţi patogeni externi - bacterii, virusuri - scade considerabil.

Cele mai bune surse de proteine
Carnea albă de pui sau de curcan. În 100 grame de piept de pui sunt 30 grame de proteine.

Un ou mediu întreg (46 g), prăjit are 6,26 grame proteină.

100 grame de file de ton sau somon conţin 26 grame.

Soia, unul dintre cele mai sănătoase alimente conţine multe proteine, dar şi multe minerale, vitamine şi fibre. La 100 de grame de boabe mature de soia, avem 39,58 grame proteine.

Echilibrul în nutriţie este cea mai bună dietă alimentară. Un nutriţionist celebru spunea că cea mai bună dietă din lume este cea lacto-vegetariană, cu puţină carne în fiecare zi.

Stirea anterioara

Cătălin Botezatu, speriat în fața virusului: Sunt în grupul de risc

Stirea Urmatoare

Horoscopul săptămânii 13-20 iulie. Scorpionii sunt favorizați, Capricornii intră sub protecție divină

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.